Sari la conținut

Emil Cioran

Citate de Emil Cioran, de la Wikicitat
(Redirecționat de la Cioran)
Emil Cioran

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari - d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză[1].

Opera lui Cioran

[modificare]

Scrieri in limba română

[modificare]
  • Pe culmile disperării (ediția întâi -1934 / prima ediție postbelică, Humanitas-1990)
  • Cartea amăgirilor (1926 / 1991)
  • Schimbarea la față a României (1936 / ediție revăzută de autor - 1990)
  • Lacrimi și sfinți (1937 / 1991)
  • Amurgul gândurilor (1940 / 1991)
  • Indreptar patimaș (Humanitas - 1991)

Scrieri in limba franceză

[modificare]
  • Précis de décomposition(Gallimard-1949) - Tratat de descompunere(Humanitas-1990)
  • Syllogismes de l'amertune(1952) - Silogismele amărăciunii(1992)
  • La tentation d'exister(1956) - Ispita de a exista(1992)
  • Histoire et utopie(1960) - Istorie și utopie(1992)
  • La Chute dans le temps(1964) - Căderea in timp(1994)
  • La Mauvais démiruge(1969) - Demiurgul cel rău(1995)
  • De l'inconvénient d'être né(1973) - Despre neajunsul de a te fi născut(1995)
  • Écartèlement(1979) - Sfârtecare(1995)
  • Exercises d'admiration(1986) - Exerciții de admirație(1993)
  • Aveaux et anathèmes(1987) - Mărturisiri și anateme(1994)
  • Mon Pays/Țara mea(Ediție bilingvă, Humanitas-1996)
  • Cahiers(1997) - Caiete(3vol.)-(1999-2000)

Fără sursă

[modificare]
  • Toate neputințele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristețe.
  • Accept să fiu ultimul om, dacă a fi om înseamnă să semeni cu ceilalți.
  • Nu existăm decât pentru dușmanii noștri și pentru câțiva prieteni care nu ne iubesc.
  • Când visează omul nu se îndoiește niciodată.
  • Fără iluzie, nu există nimic. E straniu să afli taina realității în irealitate.
  • Să fii, din lipsă de cuvinte, mai prejos de tine însuți, să nu găsești cuvinte pentru ceea ce ești, potrivite cu ceea ce trăiești sau înduri, să trăiești mereu mai prejos de propria-ți realitate.
  • Oamenii se împart în două categorii: cei care caută sensul vieții fără să-l găsească și cei care l-au găsit fără să-l caute.
  • Mai bine o noapte eternă decât o zi fadă, mai bine obscuritatea decât o lumină ștearsă.
  • Nu, nu sunt fericit și probabil că n-am să fiu niciodată. Ăsta-i adevărul! Există și oameni inapți de a gusta fericirea. Pentru ei aceasta fericire nu-i decât un cuvânt rece, înscris în dicționar la litera cuvenită. Incontestabil că eu fac parte din această categorie.
  • Nu trebuie să vrei nimic altceva decât nimicul care e în tine.
  • A fi sau a nu fi? Nici una nici alta.
  • Afectivitatea reprezintă rezonanța lumii în subiect și vibrația subiectului în lumea sa.
  • Nu eu sufăr în lume ci lumea suferă în mine; individul există doar în măsura în care concentrează durerile mute ale lucrurilor.
  • Despre viata nu se poate scrie decat cu un toc inmuiat in lacrimi.

Pe culmile disperării

[modificare]
  • Ochii omului văd în exterior ceea ce îl frămîntă în interior.
  • Bărbații care iubesc cu adevărat, cu o pasiune puternică, nu pot iubi în același timp mai multe femei, ci numai una.
  • Creația este o salvare temporară din ghearele morții.
  • În esența sa, femeia este o ființă accesibilă numai la valorile vitale ale Erosului și complet inaccesibilă la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale.
  • Grația este o emancipare de sub greutate, o emancipare de sub presiunea atracțiilor subterane, o evadare din ghearele bestiale ale pornirilor demonice din viață, ale tendințelor ei negative.
  • Iubirea este o formă de comuniune și de intimitate.
  • Munca este negația eternității.
  • Suferința este o cale de separare, de disociere, este o forță centrifugală ce te detașează de sâmburele vieții, de centrul de atracție al lumii, de unde totul tinde să se unifice în iubire și intimitate.
  • Trăiesc pentru că munții nu râd și viermii nu cântă.
  • Întreaga morală n­-ar vrea să facă din această viață decît o sumă de ocazii pierdute.
  • În somn uiți drama vieții tale, uiți complicațiile și obsesiile, așa încît fiecare deșteptare este un început nou de viață, este o speranță nouă.

Cartea Amăgirilor

[modificare]
  • Aș fi vrut ca viața să circule în mine cu o plenitudine insuportabilă,[...].Să fi fost iresponsabil de viața care curge în mine, și prin mine să fi vorbit viața.
  • Nu trebuie să ne doară vremelnicia lucrurilor pămîntești sau inexistența lucrurilor cerești.
  • De ce să trăiesc în fragmente de timp, fragmente de trăiri, cînd printr-un efort nebun aș putea în fiecare clipă să fiu "tot", să fiu actual prin toate realitățile și posibilitățile mele?
  • Numai suferința schimbă pe om. Toate celelalte experiențe și fenomene nu reușesc să modifice esențial temperamentul cuiva sau să-i adîncească anumite dispoziții pînă la a-l transforma integral.
  • Lupta împotriva propriilor întristări este atît de grea, fiindcă există un fond de tristețe în noi, independent de determinantele exterioare ale tristeților [...]. În acest fond de tristețe nu pot vedea altceva decît "tristețea de a fi" , care e adevărata tristețe metafizică.
  • Sunt oameni care nu pot trăi mai departe decît negîndu-se continuu.
  • Ca indivizi, avem fatal conștiința limitării noastre, a mărginirii individuației...
  • Plictiseala o cunosc doar oamenii care n-au un conținut lăuntric mai adînc și care nu se pot menține vii decît prin stimulente exterioare. Toate nulitățile caută varietatea lumii din afară, fiindcă superficialitatea nu este altceva decăt realizarea prin obiecte.
  • Ne-am pierdut curajul de prea multă singurătate și am uitat să trăim, gîndind prea mult viața.
  • Nouă, celor mai singuri, celor cu viața "alături" de noi, cine ne va da speranța de a uita să murim?
  • Cu cît cunoști un om mai bine și mai mult, cu atît ești mai aproape de o fatală despărțire de el.
  • Și nu sunt unii oameni care trăiesc cu sentimentul că nu mai pot trăi?
  • Nu iubesc muzica decît aceia care suferă din cauza vieții.
  • Este imposibil ca dintr-o mare negație să nu izbucnească o mare afirmație.
  • Trebuie să învățăm a muri mai rar.
  • Nu înțeleg cum pot exista oameni indiferenți în această lume, cum pot exista suflete care nu se chinuiesc, inimi care nu ard, simțiri care nu vibrează, lacrimi care nu plîng. Ar trebui să fie interziși spectatorii și toți acei care din distanță fac o virtute.
  • Omul modern, mai mult decât omul de totdeauna, privește cu liniște numai în jos. Față de cer toate idealurile noastre sunt trădări.

Lacrimi și sfinți

[modificare]
  • Iubesc poeții, fiindcă nu ajung și nu vor să ajungă la nimic. Poezia lor nu duce nicăieri. Atâta inutilitate în armonie! Este un mare blestem a-i întelege. Înveți prin ei că nu mai ai ce pierde.
  • Viața nu este decât o absurditate ...legala. Permisă. Acceptată.
  • Dar tot nu ne putem înăbuși un strigăt de revoltă, tunăm și fulgerăm mai departe, pentru orice și pentru nimic: automatism lamentabil, care explică de ce suntem cu toții niște Luceferi de duzină.
  • Doamne, fără tine sunt nebun și cu tine înnebunesc.
  • Tot ce se vede este demn de a fi urât, de aici pleacă avantajele lui Dumnezeu.
  • Numai bogații simt moartea; săracii o așteaptă; niciun cerșetor nu a murit. Numai proprietarii mor.
  • Singurătatea fără Dumnezeu este nebunie curată.
  • Noi am vrea să murim fără să existe moarte.
  • Regresiunea în memorie te face metafizician, răsfățul în începuturile ei, sfânt.
  • Ești sănătos atâta timp cât crezi în filosofie; când începi însă a gândi apare boala.
  • Toată filosofia e fără răspuns. Față de ea, sfințenia este o știință exactă.
  • Lumea modernă a fost atinsă până la blestem de blestemul lucrurilor finite.
  • Ideea de Dumnezeu este cea mai practică și cea mai periculoasă idee din câte s-au conceput vreodată. Pe ea se salvează și pe ea se prăbușește omenirea.
  • Dezacordul cu lucrurile este semmnul evident al vitalității spirituale.
  • Tot ce e instituție și teorie nu mai e viață.
  • Spune-mi cum vrei să te prăbușești, ca să-ți spun cine ești.
  • Nu există decât o ratare: a nu mai fi copil.

Amurgul gândurilor

[modificare]
  • Teologia n-a mai păstrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei.
  • Absolutul e un stadiu crepuscular al voinței, o stare de foame istovitoare.
  • Absurditatea este insomnia unei erori, eșuarea dramatică a unui paradox.
  • Activitatea politică e o ispășire inconștientă.
  • Adevărul este o eroare exilată în eternitate.
  • Amărăciunea este o muzică alterată de vulgaritate.
  • Amețeala este simptomul specific al depășirii unei condiții firești și al imposibilității de a mai împărtăși poziția fizică legată de ea.
  • Antropologia e un amestec de zoologie și psihiatrie.
  • Blestemul este o provocare nemăsurată și el crește în tărie cu cît se îndreaptă înspre nemăsurat.
  • Boala este modul în care moartea iubește viața, iar individul teatrul acestei slăbiciuni.
  • Bucuria e reflexul psihic al purei existențe - al unei existențe ce nu‑i capabilă decît de ea însăși.
  • Castitatea este un refuz al cunoașterii.
  • O catedrală e maximum de sensibil al ceții. Negură solidificată.
  • Ceața e neurastenia aerului.
  • Fiece clipă este o groapă, neîndestulător de adâncă.
  • Devenirea este un dor imanent firii, o dimensiune ontologică a nostalgiei.
  • Orice deznădejde este un ultimatum lui Dumnezeu.
  • Divinitatea este ipostaza abstractă și impersonală a lui Dumnezeu.
  • Dragostea este sfințenie plus sexualitate.
  • Suspinul e spațiul ideal al respirației.
  • Timiditatea este un dispreț instinctiv al vieții.
  • Timpul este un surogat metafizic al mării.
  • Permeabilă demoniei, tristețea este ruina indirectă a moralei.
  • Trupul e un zăcământ de zădărnicie, în care mucegăiește gândul nemuririi.
  • Veșnicia e un prilej de mândrie a muritorilor, o formă pretențioasă, prin care își mulțumesc un gust trecător de nonviață.
  • Viața este ceea ce aș fi fost, de nu m-ar fi robit ispita nimicului.
  • Vulgaritatea este o cale de purificare egală extazului - cu condiția să fie suferință.
  • A suferi e modul de a fi activ fără să faci ceva.
  • Spiritul este materie ridicată la rangul de suferință.
  • Sublimul e o criză temporală a eternității.
  • Singurătatea este o operă de convertire la tine însuți.
  • Plictiseala e senzația bolnăvicios de clară a timpului ce te așteaptă, în care trebuie să trăiești și cu care n‑ai ce să faci.
  • Profeția este actualitatea viitorului.
  • Prostia este o suferință nedureroasă a inteligenței.
  • Religios e acel ce se poate lipsi de credință, dar nu de Dumnezeu.
  • Remușcarea este forma etică a regretului.
  • Sfințenia e cel mai înalt grad de activitate la care putem ajunge fără mijloacele vitalității.
  • Parfumul e istoria unei flori.
  • Paloarea e culoarea ce‑o ia gîndirea pe fața omenească.
  • Parcurile sunt deșerturi pozitive.
  • Păcatul este expresia religioasă a remușcării.
  • Nemurirea este o concesie de eternitate pe care moartea o face vieții.
  • Nevroza e o stare de hamletism automat. Ea acordă celui atins atribute de geniu, fără suportul talentului.
  • Nefericirea este starea poetică prin excelență.
  • Omul e un animal care se vede trăind.
  • Viața-i eterică și funebră ca sinuciderea unui fluture.
  • Melancolia-i starea de vis a egoismului.
  • Cu fiecare zi suntem mai singuri. Ce grea și ce ușoară trebuie să fie ultima.
  • Dacă soarele ar refuza lumii lumina, ultima zi de strălucire ar asemui-o rânjetului unui idiot.

Ispita de a exista

[modificare]
  • Mă atrag lucrurile care n-au șansa să se-mplinească ori să dăinuie.
  • Îmi este călăuză oricine-i mai nebun decât mine.
  • Singura scuză a lui Dumnezeu e că nu există.

Demiurgul cel rău

[modificare]
  • Carnea se întinde tot mai mult ca o cangrenă pe fața pământului.
  • Binecuvantat era timpul când niște solitari puteau să-și sondeze abisurile fără a fi considerați obsedați sau smintiți.
  • Monahismul, de n-ar avea decat părți odioase, și tot ar prețui mai mult decat orice alt ideal. Mai mult ca oricând ar trebui să zidim mânăstiri... pentru cei care cred in orice și pentru cei ce nu cred in nimic.
  • Degeaba se ridică nivelul nostru spiritual, nu ne schimbăm calitativ; rămânem prizonierii limitelor noastre: o consecință, cea mai supărătoare, e neputința de-a stârpi orgoliul spiritual.
  • Când ai înțeles că nimic nu este, că lucrurile nu merită nici măcar statutul de aparențe, nu mai ai nevoie să fii mântuit, ești mântuit, și nefericit pe vecie.
  • "Ce-i folosește omului să dobândească lumea, dacă iși pierde sufletul?" Să dobândești lumea, sa-ți pierzi sufletul! - Eu am făcut mai mult: le-am pierdut pe amândoua.
  • Trebuie să te gândești la Dumnezeu iar nu la religie, la extaz iar nu la mistică. Diferența dintre teoreticianul credinței și credincios e la fel de mare ca aceea dintre psihiatru si nebun.

despre Cioran

[modificare]

Cioran naiv și sentimental (2000)

[modificare]

(comentar : Unde Cioran se întreabă, dacà există Dumnezeu...)

  • «Doamnelor și Domnilor, sau există Dumnezeu, sau nu există Dumnezeu. Dacă există Dumnezeu, nu are nici un rost să ne ocupăm de literatură. Dacă nu există Dumnezeu, iarași nu are nici un rost să ne ocupăm de literatură. Nu are nici un rost, pentru că suntem neimportanți.»
. Cioran naiv și sentimental - Ion Vartic - Ed. Biblioteca Apostrof, 2000, ISBN 973-9279-32-5 ; citat din Nu, p. 125

(comentar : Unde autorul se întreabă, cum sînt Romani...)

  • “Paradoxul de a fi român constă în a fi “și..., și...”. (...) De aceea, fiind “moderaṭi”, sîntem pînǎ astǎzi și orientali, și occidentali, și estici, și central-europeni, și tragici, și netragici. Faptul cǎ ne aflǎm așezați sub spectrul amenințǎtor al unei permanente “fatalitǎți exterioare” ne dǎ un anume tragism ; în schimb, faptul cǎ speculǎm profunda “filosofie funebrǎ” ca pe o scuzǎ pentru pasivismul nostru, o devalorizeazǎ și o transformǎ, pînǎ la urmǎ, într-un “subterfugiu de laṣi” prin care ne anulǎm, simultan, tragismul real. În consecințǎ, paradoxul de a fi român constǎ în a rǎmîne mereu neîmplinit într-o direcție sau alta, tot timpul la mijloc de plin și gol.”
. Cioran naiv și sentimental - Ion Vartic - Ed. Biblioteca Apostrof, 2000, ISBN 973-9279-32-5 ; p. 216-217

(comentar : Unde autorul se întreabă, cum s-a sinucis Cioran (!?)...)

  • “Cu puṭin înainte de a se îneca în “curentul anonim al vieții” și de a i se șterge conturul de persoanǎ, deja cu goluri de memorie, orientare și identitate, Cioran intuise, totuși, ce i se întîmplǎ ; într-o zi, pe stradǎ, întrebat de un trecǎtor dacǎ “Sînteți Cioran ?”, el rǎspunde dumerit, asemeni lui Borges : “Am fost”. ”
. Cioran naiv și sentimental - Ion Vartic - Ed. Biblioteca Apostrof, 2000, ISBN 973-9279-32-5 ; p. 334
  • “De ce nu s-a sinucis dintr-o datǎ Cioran ? Fiindcǎ era condamnat sǎ se sinucidǎ zi de zi, toatǎ viațǎ, sau, cu alte cuvinte, sǎ regreseze continuu. Fiindcǎ purta în sine regresiunea cea mare, aceea originarǎ, ce îl face fǎrǎ oprire sǎ se scufunde, ca într-un “abis matern”, în “starea de non-conștiințǎ și de ireflecție”, cu senzația cǎ nu mai este om, ci, cel mult, “o plantǎ conștientǎ”, care evitǎ, în mod fluent, “imanența ființei”. Cioran nu avea cum sǎ se sinucidǎ, pentru cǎ la el fluxul suicidar se îneacǎ și se disolvǎ în apele adînci ale regresiunii de care era inundat. Dus în jos pe undele regresiunii, el nici n-apucǎ sǎ-și mai dea prea bine seama de declinul sǎu treptat, pentru a-și decide singur ora morții. Cioran moare doar cînd regresiunea își desǎvîrșește în el lucrarea. Însemnarea din 15 octombrie 1970, din Caiete, e întru totul simptomaticǎ pentru regresiunea lui thalassalǎ. Cioran viseazǎ cǎ plutește pe apele unui fluviu imens, în vreme ce Eliade îl roagǎ sǎ nu se lase dus de curent ; el îi rǎspunde cǎ, “din moment ce sunt atins de nu știu ce rǎu fǎrǎ remediu”, ar fi mai bine sǎ disparǎ cît mai curînd și cǎ are “oroare sǎ moarǎ ca toatǎ lumea” ; trezindu-se din coșmarul sǎu thalassal, îi rǎmîne vie amintirea acestui fluviu “de o extraordinarǎ mǎreție, și care figura pentru mine moartea idealǎ”. ”
. Cioran naiv și sentimental - Ion Vartic - Ed. Biblioteca Apostrof, 2000, ISBN 973-9279-32-5 ; p. 335