Eugen Ionescu
De la Wikicitat
Eugen Ionescu - scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului.
- Nu este răspunsul cel care luminează, ci întrebarea.
- Toata lumea vrea să dirijeze pe toată lumea. Toată lumea se împotriveşte să fie dirijată de toată lumea. Astfel se stabileşte un echilibru cel puţin dinamic.
- Ideologiile ne separă. Visele şi suferinţa ne apropie.
[modifică] Prezent trecut, trecut prezent
- "Se poate face un circ cu purici. Puricii trebuie dresaţi, primul lucru care trebuie făcut este să se obţină ca puricii să nu mai sară. Cum se ajunge aici? Se pun puricii sub un pahar. Puricii încearcă să sară, se lovesc de sticlă, cad la loc. Dintr-un anumit moment, ei nu mai sar. Paharul poate fi ridicat. Şi iată-i pe purici avansând încet, prostiţi; ei pot fi împinşi cu degetul, se poate sufla peste ei, nu mai sar."
[modifică] Rinocerii
- "BERENGER: Se vede foarte bine că nu poţi să-ţi revii. Ei bine, da, era un rinocer. Un rinocer şi gata. Gata, s-a dus... e departe de-acuma...
JEAN: Dar spune şi tu, ce dracu! E nemaipomenit! Un rinocer alergînd liber prin oraş: asta nu te surprinde deloc? Ar trebui interzis! (Berenger cască.) Pune mîna la gură cînd căşti!
BERENGER: Mdeah... mdeah... Ar trebui interzis. E periculos, la asta nu m-am gîndit. Nu-ţi fie teamă, e departe acum, n-are ce să ne mai facă!
JEAN: Ar trebui să protestăm la primărie, la autorităţile municipale ! La ce sînt ele bune?
BERENGER (cască iar, dar duce repede mîna la gură): Pardon... Poate că o fi scăpat de la grădina zoologică!"
- "DOAMNA BOEUF: E soţul meu! E Boeuf, sărmanul meu Boeuf ce ţi s-a-ntîmplat?
DAISY: Sînteţi siguri?
DOAMNA BOEUF: El e, îl recunosc. (Rinocerul îi răspunde printr-un muget violent, dar tandru.)
DOMNUL PAPILLON: Ca să vezi! De data asta-l dau definitiv afară din serviciu.
DUDARD: Are asigurare?
BOTARD (aparte): Acuma am înţeles...
DAISY: Cum să mai plătească Asigurările într-un caz ca ăsta?"
- "Nu mai există decît ei. Nu mai există decît ei. Autorităţile au trecut de partea lor."
- "Ascultă, Daisy, putem face ceva. Vom avea copii, copiii noştri vor avea la rîndul lor copii. Sigur, va trece ceva timp, dar noi doi putem regenera omenirea."
- "Ei sînt frumoşi. M-am înşelat. Oh, cît de mult aş vrea să fiu ca ei. Poftim: eu n-am corn! Ce urîtă e o frunte plată! Mi-ar trebui un corn sau două, ca să-mi mai rafinez chipul şi să-mi dispară ridurile. Dar uite că nu-mi creşte nici unul. Iar mîinile-mi sînt fine. Oare mi se vor face vreodată zgrunţuroase? (îşi scoate haina, se descheie la cămaşă şi î?i contemplă pieptul în oglindă:) Am pielea flască. Ah! Acest trup lucios şi păros! Ce mult aş vrea să am şi eu aşa o piele groasă şi o culoare atît de magnifică precum acest verde întunecat. Să am şi eu această nuditate decentă, cum e goliciunea lor! (Ascultă mugetele.) Cîntările lor te farmecă, sînt puţin aspre, dar au un anume farmec! Dacă şi eu aş putea face ca ei! (încearcă să-i imite.) Ahhh! Ahhh! NU, nu e aşa! Să mai încerc o dată, mai tare! Ahh! Ahh! Brr! Nu, nu, nu, nu-i aşa, e prea slab, prea lipsit de vigoare! Nu pot să mugesc. Pot doar să urlu. Ahh! Ahh! Brr! Numai că urletele nu se compară cu mugetul! Ah, ce răuvoitor am fost, şi cîrcotaş: ar fi trebuit să mă fac mai devreme ca ei şi să-i urmez! Acuma-i prea tîrziu! Ei da, sînt un monstru. Un monstru! Doamne, niciodată nu voi fi rinocer niciodată, niciodată! Nu mă mai pot schimba. "Aş vrea, atît de mult aş vrea, dar nu pot Nu mai pot să mă privesc în oglindă. Mi-e ruşine de mine."
