Eugen Lovinescu

De la Wikicitat

Salt la: Navigare, căutare

Eugen Lovinescu - critic şi istoric literar, scriitor român

  • "Când porneşti la o acţiune trebuie să ai în vedere şi riscurile ei."

[modifică] Despre Octavian Goga

„Unitară, rotundă şi închegată se poate, totuşi, stabili în sânul poeziei lui Octavian Goga curba unei evoluţii. Poet al revoluţiei naţionale, în primul său volum, el îşi păstrează tonul mesianic şi în «Ne cheamă pământul» (1909), din naţională, mistica lui devine socială: existentă, de altfel, şi în «Clăcaşii», ea se amplifică acum în «Graiul pâinii» sau în «Cosaşul», până la lupta de clasă; în realitate însă, din pricina structurii etnice a Ardealului, revoluţie socială înseamnă tot revoluţie naţională.
Obiectiv în primele volume atât prin materialul poetic întrebuinţat cât şi prin atitudine faţă de el, în «Din umbra zidurilor» (1913), poetul coteşte spre subiectivism şi, din cântăreţul revoluţiei sociale, devine cântăreţul propriei sale dezrădăcinări (...).
Satul ardelean nu este zugrăvit numai prin figurile simbolice a apostolului sau a dăscăliţei, ci este individualizat prin simple notaţii caracteristice. Înstrăinarea, de pildă, nu e exprimată numai prin vane blesteme împotriva civilizaţiei:
«Atâtea legi şi-au picurat otrava
În inima rătăcitoare în lume.»

ci şi prin note topice:

«Căci m-au făcut apoi cuminte»

Cu vremea ce înainta
Şi m-am trezit pe nesimţite

Că-mi zice satul - „Dumneata“.»
iar copilăria nuz e exaltată numai prin atitudini retorice, ci şi prin calda evocare a «hâtrului» dascăl Ilie «cel înţelept, glumeţ şi şchiop», «La vatră răzimat spunea | O pilduire din Isop.» sau prin mierla care plânge «Într-o răchită | La răscruci - Dealu Mare», sau prin: «Barbă putredă jupânul», sau prin «şura-popei peste care trece luna ...»
Unitatea temperamentală, originalitatea de expresie, ştiinţa arhitectonică, observaţie a amănuntului topic, discernământ psihologic - toate la un loc, îi destină operei poetului ardelean un loc propriu în evoluţia poeziei române.“.......................
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre:
Unelte personale