Florin Manolescu
Citate de Florin Manolescu, de la Wikicitat
Florin Manolescu este un critic şi istoric literar român.
- Deşi cele mai multe dintre schiţele lui Caragiale sunt antologice în afara oricărui context, pentru a fi înţelese cu adevărat ele trebuiesc examinate în grup, ca operă sistematică în care părţile se sprijină între ele şi alcătuiesc un întreg cu o semnificaţie mai importantă decât ceea ce poate să rezulte din analiza fragmentelor luate ca atare.
- Caracterul sistematic al Momentelor lui Caragiale a rezultat prin întâlnirea unei gândiri sistematice, care a urmărit cu insistenţă să construiască o operă coerentă, pe baza unui program literar personal, cu o împrejurare specială, din sfera tehnică a producţiei literare, posibilitatea de a publica regulat, în gazetele de mare popularitate ale epocii. Tot astfel, în strânsă legătură cu gazetele, s-au consacrat şi Cehov, Mark Twain sau Georges Courteline.