Mihail Sadoveanu

Citate de Mihail Sadoveanu, de la Wikicitat

Despre Barbu Ştefănescu Delavrancea:

„Admiraţia şi dragostea mea pentru Delavrancea sunt vechi. Eram în clasa a treia gimnazială în Folticeni - sunt mulţi ani de atuncea, nici nu vreau să mai număr - când, într-un mare proces la curtea cu juri, s-a anunţat că vine Delavrancea. O doamnă din lumea bună pusese arsenic în cafeaua soţului său. Soţul nu murise. Victimă a acelui zeu minor şi legat la ochi de pe urma căruia suferim toţi, doamna îşi alesese cel mai celebru avocat al timpului în penal. Îmi aduc aminte ce rumoare stârnise vestea şi cum se pregătea târgul să vadă şi să asculte pe un vorbitor aşa de măiestrit şi aşa de patetic. Atunci l-am admirat întâia oară. A venit, a văzut şi-a biruit. Pe urmă, tot în Folticeni l-am mai văzut, venind la prieteni ai săi în vacanţele verii, în tovărăşia lui Vlahuţă.

Ne despărţeau douăzeci şi doi de ani. Am ajuns însă cu timpul să mă apropii de el. Avea pentru mine un sentiment de frate mai mare, dispus să ocrotească şi să sprijine în mine ceea ce era comun în noi - dragostea de trecut, de popor şi de poezia populară. Glasul lui Delavrancea s-a ridicat întâi pentru mine când am fost propus - încă înainte de primul război mondial - membru corespondent al Academiei.

În vremea războiului m-am apropiat şi mai mult de el. Ne-am întâlnit în Iaşii refugiului şi-l vedeam zilnic la redacţia gazetei România. Pentru noi toţi cei care eram adunaţi în redacţia României, Delavrancea era «nenea Barbu». Îl întâmpinasem cu bucurie cătră ceasul amiezii când venea să ne ceară ultimele veşti de pe câmpul de război.

Chiar din primele zile ale acestei tovărăşii, în care el aducea un suflet încă tânăr, ne făgădui colaborarea: şi se ţinu de cuvânt. Ultimele lui vorbe scrise au apărut în coloanele României. Nu vă cer altă plată, băieţi, mi-a zis el zâmbind, decât o pereche de bocanci pentru pribegia mea. Sfârşitul călătoriei lui însă nu era îndepărtat; şi bocancii aceia au fost cei din urmă“.