Mircea Cărtărescu

"Tâmpenia şi vulgaritatea lor mă revoltau, fără să-mi dau seama că era doar stilul vremii şi că, dincolo de puţoismele lor alintate, nu erau decât puştii eterni, amorfi şi răvăşiţi de diluviul hormonal, din care aveau să iasă pe bandă rulantă inginerii, economiştii şi şoferii de autocisterne, toţi serioşi şi responsabili, de mai târziu. Pe când din mine n-avea să iasă nimic, deşi mă imaginam produsul final şi absolut al umanităţii. Eu eram omul spiritului, ei oamenii cărnii, eu cel care citea şi care avea să scrie textul ce va substitui lumea, ei cei care, fericiţi şi cretini, vieţuiau ca nişte plante. Ce mă chinuia cel mai tare era că, deşi opoziţia pe care-o hotărâsem între mine şi ei era totală, violentă şi impermeabilă, nu eram totuşi în stare să-i dispreţuiesc, şi zâmbetul de superioritate cu care-i înfruntam îmi ieşea mereu strâmb, căci nevoia de dragoste şi de căldură animală nu se lasă inhibată, îmi martiriza corpul şi-mi răscolea subteranele minţii." (Travesti)

Câţiva centimetrii, câţiva ani, câteva mii de lei in plus, câteva cărţi citite în plus, mă rog, lucruri de felul ăsta despart oamenii. (Nostalgia)

Am mai văzut fotografii de-ale ei de când era doar o adolescentă. Toate mi s-au părut cu neputinţă de suportat… Nici nu ştia că exişti când şi le-a făcut, iar faptul că ai pierdut momente atât de preţioase din viaţa ei, că a risipit atâta emoţie pentru altcineva decât pentru tine, este de neînţeles, de netrăit. (Nostalgia)

Nu îi puteam opune decât spaima mea oarbă de-a nu o pierde. Pentru mine Gina era cu mult mai mult decat o prietenă, era o fiinţă cu neputinţă de suportat, un drog mult prea tare si pe care totuşi trebuia să-l am. Ştiam că mai curând sau mai târziu totul avea să eşueze, că Gina avea să mă părăsească. (Nostalgia)

Făcusem o adevărată erotopatie, amestec de dragoste, ură, dispreţ, admiraţie, idolatrie şi silă. Psihicul meu mergea spre ruina… (Nostalgia)

Mai târziu m-am gândit că, dacă aş fi avut atunci o cât de mică experienţă amoroasă, Gina ar fi fost chiar de atunci a mea şi, poate (poate!) ar fi rămas a mea pentru totdeauna. (Nostalgia)

Teama de-a nu o pierde era mai puternică decât propriile mele obişnuinţe, decât insăşi nevoia de a-mi păstra personalitatea. (Nostalgia)

Ştiam că nu e nimic de sperat, că ea este o femeie si că de aceea n-am s-o pot înţelege niciodată. (Nostalgia)