Paul Valéry

Paul Valéry - poet şi eseist francez.

[modifică] Introducere la metoda lui Leonardo da Vinci

Cu toate că foarte puţini autori îndrăznesc să spună cum şi-au alcătuit opera, eu cred că nu sunt mult mai mulţi cei care să fi riscat s-o afle. O asemenea curiozitate începe cu neplăcuta renunţare la noţiunile glorioase şi la epitetele laudative; ea nu suferă nici o idee de superioritate, de grandomanie.

Omul duce cu sine viziuni, forţa cărora o face pe a sa. La ele îşi raportează istoria. Ele sunt locul său geometric.

Cei mai mulţi oameni văd cu intelectul, mai curând decât cu ochii închişi. În loc de spaţii colorate, iau cunoştinţă de concepte.

Concepţia ornamentală e, pentru artele particulare, ceea ce este, pentru celelalte ştiinţe, matematica.

Adevărul în stare brută este mai fals decât falsul. Documentele ne informează alandala asupra regulei şi a excepţiei.

Omul superior nu e niciodată un original. Personalitatea lui e atât de insignifiantă cât trebuie. Puţine inegalităţi, nici o superstiţie a intelectului.

El [Leonardo] nu cunoaşte câtuşi de puţin acea opoziţie, atât de grosolană şi definită aşa prost, între spiritul de fineţe şi spiritul geometric, pe care trebuia, trei jumătăţi de secol mai târziu, să o denunţe un om cu totul insensibil la arte [Pascal - n. tr.], care nu-şi putea închipui o asemenea delicată, dar firească îmbinare a feluritelor daruri; care credea că pictura este deşertăciune; că adevărata elocinţă îşi bate joc de elocinţă; care ne vâră într-un rămăşag în care-şi iroseşte orice fineţe şi orice geometrie; şi care, schimbând, pe una veche, noua-i lampă, e absorbit să-şi coase hârtii prin buzunare, deşi venise ceasul să ofere Franţei gloria calculului infinitului...

Uimitor nu e că lucrurile sunt; dar că sunt aşa, iar nu altminteri. Imaginea acestei lumi aparţine unei familii de imagini din care posedăm, fără s-o ştim, toate elementele grupului infinit. Iată secretul inventatorilor.

Aceste lucruri nu sunt misterioase. S-ar fi putut scrie, în chip cu totul abstract, că grupul cel mai general al transformărilor noastre, care cuprinde toate senzaţiile, toate ideile, toate raţionamentele, tot ceea ce se manifestă intus et extra, admite un invariant [pe care Paul Valéry îl numeşte eul, definit ca pronumele universal, apelativul a ceva ce n-are legătură cu nici o faţă; acest enunţ parafrazează definirea geometriei de către Felix Klein şi Programa de la Erlangen - notă R. Go.]

Culegeţi toate amănuntele posibile în legătură cu viaţa lui Racine, nu veţi deduce de aici meşteşugu-i de a face versuri. Toată critica e dominată de acest principiu învechit: omul e cauza operei - aşa cum criminalul e, în ochii legii, cauza crimei. Mai degrabă sunt efectul lor!

Frumuseţea e un soi de răposată. Noul, intensul, straniul, într-un cuvânt, toate valorile de şoc i-au luat locul.

Nimic nu intră mai greu în capul oamenilor, ba chiar şi într-al criticilor, decât această incompetenţă a autorului faţă de propria-i operă, odată realizată.

Prea lesne e, printr-o anume meditaţie, a demonstra deşertăciunea a toate. Pe o banalitate a amvonului, Pascal a cusut un nou rând de haine... Oroarea de viaţă, imaginea fragilităţii, a mizeriilor, a neghiobiei ei, se pot la fel de bine excita ca şi himerele erotice şi poftele senzuale. Ajunge să schimbi cuvintele.