Toma de Aquino

Toma d'Aquino - filozof și teolog italian

Teologie fundamentală

Credința

• «Credința este o pregustare a cunoașterii care ne va face fericiți în viața viitoare» (Compendium theologiae, 1, 2).
• "A crede este un act al intelectului care aderă la adevărul dumnezeiesc, la porunca voinței puse în mișcare de Dumnezeu prin har" (Summa theologiae II-II, q. 2, a. 9).
• "Nu putem sesiza despre Dumnezeu ceea ce El este, ci numai ceea ce nu este și cum se situează celelalte ființe în raport cu El" (Summa contra Gentiles, 1, 30).
• "Certitudinea pe care o dă lumina divină este mai mare decât aceea pe care o dă lumina rațiunii naturale" (Summa theologiae II-II, q. 171, a. 5, ob. 3).

Sfânta Scriptură

• "Inima lui Cristos desemnează Sfânta Scriptură care ne face cunoscută Inima lui Cristos. Această inimă era închisă înainte de Pătimire, căci Scriptura nu era limpede. Dar Scriptura a fost deschisă după Pătimire, pentru ca aceia care de atunci înainte au început să o înțeleagă, să privească și să discearnă în ce fel trebuie interpretate profețiile" (Expositio in Psalmos 21, 11).

Dogmatică

Atotputernicia lui Dumnezeu

• "În Dumnezeu, puterea și esența, voința și inteligența, înțelepciunea și dreptatea sunt unul și același lucru, astfel că nimic nu poate exista în puterea divină care să nu poată exista în dreapta voință a lui Dumnezeu ori în înțeleapta sa judecată" (Summa theologiae I, q. 25, a. 5 ad 1).

Creația

• "Cheia iubirii a fost aceea care i-a deschis mâna [lui Dumnezeu] pentru a da la iveală făpturile" (In II Sententiarum, prol.).

Păcatul strămoșesc și răscumpărarea

• «Nimic nu se împotrivește ca natura umană să fi fost destinată unui scop mai înalt după păcat. Dumnezeu permite, într-adevăr, ca relele să fie săvîrșite pentru a scoate din aceasta un bine mai mare. De unde și cuvintele Sfîntului Paul: "Acolo unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul" (Rom 5, 20). Și cîntarea Exultet: "O, fericită vină, care ai avut parte de un Răscumpărător atît de mare!"» (Summa theologiae III, q. 1, a. 3, ad 3).

Rolul mirenilor în Biserică

• "A învăța pe cineva pentru a-l aduce la credință este sarcina fiecărui predicator și chiar a fiecărui credincios" (Summa theologiae III, q. 71, a. 4, ad 3).

Împărtășirea Sfinților

• «Deoarece toți credincioșii formează un singur trup, bunul unora este împărtășit celorlalți. (...) Trebuie așadar să credem că există o comuniune de bunuri în Biserică. Dar membrul cel mai important este Cristos, pentru că e Capul (...). Astfel, bunul lui Cristos este comunicat tuturor mădularelor și această comunicare se face prin sacramentele Bisericii» (Expositio in Symbolum apostolicum, 10).

Sacramentele (Tainele) în general

• «Sacramentul e semn ce rememorează ceva precedent, și anume pătimirea lui Cristos; e semn ce pune în evidență ceea ce se săvîrșește în noi prin pătimirea lui Cristos, și anume harul; e semn profetic ce prevestește Mărirea ce va să vină» (Summa theologiae III, q. 60, a. 3).
• "Sacramentul nu este realizat de sfințenia omului care îl da sau care îl primește, ci de puterea lui Dumnezeu" (Summa theologiae III, q. 68, a. 8).

Mirul

• "Cel miruit primește puterea de a mărturisi public credința creștină, ca o misiune" (Summa theologiae III, q. 72, a. 5, ad 2).
• "Vîrsta trupului nu condiționează sufletul. Astfel, chiar în copilărie, omul poate primi desăvîrșirea vîrstei spirituale despre care vorbește Înțelepciunea (4, 8): «Bătrînețile cinstite nu sînt cele aduse de o viață lungă, nici nu le măsori după numărul anilor». De aceea mulți copii, prin puterea Duhului Sfînt pe care l-au primit, au luptat curajos și pînă la sînge pentru Cristos" (Summa theologiae III, q. 72, a. 8, ad 2).

Preoția

• "Cristos este singurul preot adevărat, ceilalți nefiind decât slujitorii lui" (In Ad Hebraeos, 7, 4).
• "Cristos este izvorul oricărei preoții: căci preotul din legea veche era figura lui Cristos, iar preotul din legea nouă acționează în persoana lui Cristos" (Summa theologiae III, q. 22, a. 4).

Morală

Moralitatea actelor umane

• "Nu se poate justifica o faptă rea făcută cu o intenție bună" (Collationes in decem praeceptis, 6).

Evaluarea gravității păcatului

• "Cînd voința se îndreaptă spre un lucru care este în sine contrar iubirii prin care sîntem orientați spre scopul ultim, atunci păcatul, prin însuși obiectul său, are de ce să fie de moarte (...), fie că este împotriva iubirii de Dumnezeu, cum ar fi blasfemia, sperjurul etc., fie că este împotriva iubirii de aproapele, ca omuciderea, adulterul etc. (...) În schimb, atunci cînd voința păcătosului se îndreaptă uneori spre un lucru care cuprinde în sine o dezordine, dar nu este totuși contrar iubirii de Dumnezeu și de aproapele, cum ar fi cuvintele deșarte, rîsul nepotrivit etc., astfel de păcate sînt veniale" (Summa theologiae I-II, q. 88, a. 2).

Autoritatea

• "Legislația umană nu dobîndește caracter de lege decît în măsura în care se conformează dreptei rațiuni; de aici se vede că ea își are puterea de la legea veșnică. În măsura în care ea s-ar îndepărta de rațiune ar trebui declarată nedreaptă, căci nu ar corespunde noțiunii de lege; ar fi mai degrabă o formă de violență" (Summa theologiae I-II, q. 93, a. 3, ad 2).

Legea morală

• "Legea naturală nu e nimic altceva decât lumina inteligenței puse în noi de Dumnezeu; prin ea cunoaștem ce trebuie să facem și ce trebuie să evităm. Această lumină sau această lege Dumnezeu a dăruit-o creației" (Collationes in decem praeceptis, 1).
• "Legea este poruncă a rațiunii în vederea binelui comun, promulgată de cel care are în grijă o comunitate" (Summa theologiae, I-II, q. 90, a. 4).
• "Au existat (...), sub regimul Vechiului Legămînt, oameni care aveau iubirea și harul Duhului Sfînt și aspirau înainte de toate la făgăduințele spirituale și veșnice, lucru prin care țineau de Legea cea nouă. Dimpotrivă, există sub Noul Legămînt oameni trupești încă îndepărtați de desăvîrșirea Legii celei noi: pentru a-i îndemna la faptele de virtute au fost necesare teama de pedeapsă și anumite făgăduințe vremelnice, chiar sub Noul Legămînt. În orice caz, chiar dacă Legea veche prescria iubirea, ea nu-l dăruia pe Duhul Sfînt, prin care «iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre» (Rom 5, 5)" (Summa theologiae I-II, q. 107, a. 1, ad 2).

Cultul icoanelor

• "Cultul nu se adresează imaginilor ca realități în sine, ci le privește sub aspectul lor propriu de imagini care ne îndreaptă spre Dumnezeu cel întrupat. Mișcarea care se adresează imaginii nu se oprește la ea, ci tinde la realitatea pe care ea o reprezintă" (Summa theologiae II-II, q. 81, a. 3, ad 3).

Legitima apărare

• "Acțiunea de apărare atrage un efect dublu: unul este păstrarea propriei vieți, iar celălalt, moartea agresorului (...). Numai primul este voit; celălalt, nu" (Summa theologiae II-II, q. 64, a. 7).
• "Dacă pentru apărare se exercită o violență mai mare decît e nevoie, aceasta va fi ilicită. Dar dacă se respinge violența cu măsură, aceasta va fi licită (...). Și nu este necesar pentru mîntuire să se omită acest act de apărare măsurată pentru a evita uciderea celuilalt; căci avem obligația de a veghea mai mult la propria viață decît la a altuia" (Summa theologiae II-II, q. 64, a. 7).

Exigența adevărului

• "Oamenii n-ar putea trăi laolaltă dacă nu ar avea încredere reciprocă, adică dacă nu și-ar manifesta adevărul" (Summa theologiae II-II, q. 109, a. 3, ad 1).

Spiritualitate

Rugăciunea Tatăl nostru

• "Rugăciunea domnească este cea mai desăvîrșită dintre rugăciuni (...). În ea nu numai că cerem ceea ce putem dori cu dreptate, dar și în ordinea în care se cuvine să dorim. Astfel, această rugăciune nu numai că ne învață să cerem, dar ne și modelează întreaga afectivitate" (Summa theologiae II-II, q. 83, a. 9).

Fără sursă

• "Abuzul nu exclude utilitatea."
• "Mă tem de omul unei singure cărți"