Cella Delavrancea

Despre Barbu Ștefănescu Delavrancea:

„Sensibilitatea artistică înnăscută în temperamentul lui Barbu Delavrancea a împletit în același fir puterea epică și vibrația lirică. Toată opera lui este străbătută de acest izvor de creație. În preferințele sale literare și muzicale se afirmă același impuls. Adoră pe Dante despre care spune într-o scrisoare adresată doctorului Alceu Ureche în 1893: «Nici un poet n-a fost mai activ, mai energic, mai erou în imensa lui melancolie». Venera simfoniile lui Beethoven, în special simfonia a V-a și a VII-a. Când studiam la pian, venea, asculta, îmi făcea observații întotdeauna juste și-mi spunea adesea: «când vrei să-ți faci sufletul, să cânți sonate de Beethoven». Înzestrat și cu darul picturii, era un cunoscător neîntrecut în această artă, iar când călătorea în Occident se ducea să viziteze muzee zilnic. Pentru Mona Lisa, celebrul portret al lui Leonardo da Vinci, avea o adevărată dragoste și la Paris o vizita în fiecare zi, stând pe vorbă cu dânsa, cum ar fi stat cu o ființă vie. Acel surâs enigmatic al Giocondei i-a inspirat zguduitoarea dramă A doua conștiință, care n-a fost reprezentată niciodată, fiindcă eroina trebuia să semene cu Mona Lisa și tipul acela feminin nu s-a putut găsi printre actrițe.

Caracterul părintelui meu era asemenea mării, în veșnica ei mișcare. Nervos, impresionabil, generos, fremătând veșnic în apărarea unei cauze pe care o socotea demnă de a i se sacrifica, nu-și precupețea niciodată avântul și nu se preocupa de oboseala firească a unui organism care trăia într-o veșnică tensiune“.