Dimitrie Păcurariu

Citate de Dimitrie Păcurariu, de la Wikicitat
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Despre Octavian Goga[modificare]

„Se simte uneori, în poezia lui Goga, un ton ușor biblic, ce ține însă, s-a arătat, mai mult de aspectul stilisticm de limbajul metaforic. În «Rugăciunea», de pildă, atitudinea și gândirea poetului e mai degrabă contrară spiritului evanghelic. El dorește să-i crească «tăria urii și-a iubirii», «furtuna» din suflet, spre a da glas durerii «înfricoșate» a celor oprimați, viforului «în care urlă și gem robiile de veacuri», închegând în felul acesta, «cântarea pătimirii» poporului său. E, în această poezie, un patos național, o dorință de răzvrătire și de ură împotriva celor ce țin sub apăsare națiunea, exprimate deschis, străine credinței religioase și rugăciunii.
Poezia lui Goga exprimă suferința și aspirația spre libertate a unui popor împilat. În centrul ei se află năzuința de emancipare a națiunii române din Transilvania, a țărănimii în primul rând, oprimată în cadrul imperiului habsburgic. Poetul și-a lărgit treptat aria tematică, fiind cântărețul marilor aspirații spre unitate și independență a poporului român din toate provinciile. În anii primului război mondial, poeziile sale, adunate în volumul «Cântece fără țară», din 1916, altele publicate în presă și cuprinse în culegerea «Din larg», apărută postum, în 1939, au contribuit într-o măsură importantă la întărirea spiritului cetățenesc și patriotic în opinia largă, la îmbărbătarea luptătorilor pe front în războiul pentru întregirea unității naționale.“