Doina Ruști

Citate de Doina Ruști, de la Wikicitat

Doina Ruști este o prozatoare.

Despre nume și cuvinte

  • Leun era numele lui ascuns, pe care numai limba de șarpe a Trancăi știuse să-l dibuiască. Iar acest nume se foia prin toate cotloanele, ca o boare, ca un fâșâit, ca un oftat colectiv. În sângele lui acest nume făcuse pui. (Manuscrisul fanariot)
  • În istoria românilor există un singur motiv de mândrie: Bucureștiul, acest oraș cu numele ca o haită de câini. (Manuscrisul fanariot)
  • Orice cuvânt, mai ales unul versat, trecut prin trepidațiile unui sânge de om, un cuvânt, dezmierdat de vârful zemos al limbii ori modelat de orga laringelui, de cum ajungea aici, începea o călătorie cu numeroase peripeții, care, nu doar că-i sporea valoarea, ci-l transforma cu timpul, într-o piesă de rezistență. (Manuscrisul fanariot)
  • Un cuvânt e un mic vierme, programat să se înmulțească peste măsură. (Manuscrisul fanariot)

Timpul

  • Trecutul e ca un câine care îți rupe fără întrerupere turul, în timp ce pre­zentul este o potaie care te păcălește s-o ții în brațe, făcându-te să uiți viitorul - un ogar din rasa afgană.(Mâța Vinerii)

Fantome

  • Se întoarse alene, ca să-şi adune gândurile şi atunci îi apăru drept în faţă fantoma. Era mai mică decât cum o văzuse cu câteva zile în urmă. Arăta ca o eşarfă spumoasă, aruncată neglijent peste trupul neliniştit al unui guşter. (Fantoma din moară)
  • Un suflet luminos aluneca uşor, ca un fulg de bumbac, pe lângă obrazul lui Buţescu, fără să înţeleagă pe lângă ce trece şi fără să-şi aducă aminte că fusese cândva prins în carnea caldă a unei femei nefericite. Simţea doar radiaţia unui frate, care părea întors din infern, înnegurat şi trist, respirând încet ca o roată de fum. (Fantoma din moară)
  • E ciudat cum unii oameni cred că există fantome, chiar dacă nu le-au văzut niciodată. (Zogru)
Scriitori români Prozatori Wikiquote Romane