„Dacă în literatura noastră se poate vorbi de oameni întregi, tăiați dintr-o bucată, stăpâni pe vrerile lor, consecvenți în urmărirea unui ideal, d-nul Coșbuc trebuie să figureze printre cei dintâi.
Într-un timp când în literatură domneau câteva principii apusene și o tendință spre estetism rafinat, el a pornit singur înarmat cu averile țăranului, cu limba și poezia acestuia, și și-a făcut drum larg numai și numai cu ele, până la o culme astăzi bine fixată. Neinfluențat de nimeni (...) refractar față de sfaturi de o bunăvoință adeseori foarte ciudată, neatins de valurile acestei societăți în care și astăzi se simte ca un intrus, a rămas același în toate, continuând să cânte viața idilică de care s-a depărtat și să se înduioșeze de nevoile sufletești ale țărănimii și de trecutul aceleia, pe care-l găsește mare și glorios.“
