Ion Vartic
Ion Vartic - scriitor român
Cioran naiv și sentimental (2000)
(comentar : Unde Cioran se întreabă, dacà există Dumnezeu...)
- «Doamnelor și Domnilor, sau există Dumnezeu, sau nu există Dumnezeu. Dacă există Dumnezeu, nu are nici un rost să ne ocupăm de literatură. Dacă nu există Dumnezeu, iarași nu are nici un rost să ne ocupăm de literatură. Nu are nici un rost, pentru că suntem neimportanți.»
. Cioran naiv și sentimental - Ion Vartic - Ed. Biblioteca Apostrof, 2000, ISBN 973-9279-32-5 ; citat din Nu, p. 125
(comentar : Unde autorul se întreabă, cum sînt Romani...)
- “Paradoxul de a fi român constă în a fi “și..., și...”. (...) De aceea, fiind “moderaṭi”, sîntem pînǎ astǎzi și orientali, și occidentali, și estici, și central-europeni, și tragici, și netragici. Faptul cǎ ne aflǎm așezați sub spectrul amenințǎtor al unei permanente “fatalitǎți exterioare” ne dǎ un anume tragism ; în schimb, faptul cǎ speculǎm profunda “filosofie funebrǎ” ca pe o scuzǎ pentru pasivismul nostru, o devalorizeazǎ și o transformǎ, pînǎ la urmǎ, într-un “subterfugiu de laṣi” prin care ne anulǎm, simultan, tragismul real. În consecințǎ, paradoxul de a fi român constǎ în a rǎmîne mereu neîmplinit într-o direcție sau alta, tot timpul la mijloc de plin și gol.”
. Cioran naiv și sentimental - Ion Vartic - Ed. Biblioteca Apostrof, 2000, ISBN 973-9279-32-5 ; p. 216-217
(comentar : Unde autorul se întreabă, cum s-a sinucis Cioran (!?)...)
- “Cu puṭin înainte de a se îneca în “curentul anonim al vieții” și de a i se șterge conturul de persoanǎ, deja cu goluri de memorie, orientare și identitate, Cioran intuise, totuși, ce i se întîmplǎ ; într-o zi, pe stradǎ, întrebat de un trecǎtor dacǎ “Sînteți Cioran ?”, el rǎspunde dumerit, asemeni lui Borges : “Am fost”. ”
. Cioran naiv și sentimental - Ion Vartic - Ed. Biblioteca Apostrof, 2000, ISBN 973-9279-32-5 ; p. 334
- “De ce nu s-a sinucis dintr-o datǎ Cioran ? Fiindcǎ era condamnat sǎ se sinucidǎ zi de zi, toatǎ viațǎ, sau, cu alte cuvinte, sǎ regreseze continuu. Fiindcǎ purta în sine regresiunea cea mare, aceea originarǎ, ce îl face fǎrǎ oprire sǎ se scufunde, ca într-un “abis matern”, în “starea de non-conștiințǎ și de ireflecție”, cu senzația cǎ nu mai este om, ci, cel mult, “o plantǎ conștientǎ”, care evitǎ, în mod fluent, “imanența ființei”. Cioran nu avea cum sǎ se sinucidǎ, pentru cǎ la el fluxul suicidar se îneacǎ și se disolvǎ în apele adînci ale regresiunii de care era inundat. Dus în jos pe undele regresiunii, el nici n-apucǎ sǎ-și mai dea prea bine seama de declinul sǎu treptat, pentru a-și decide singur ora morții. Cioran moare doar cînd regresiunea își desǎvîrșește în el lucrarea. Însemnarea din 15 octombrie 1970, din Caiete, e întru totul simptomaticǎ pentru regresiunea lui thalassalǎ. Cioran viseazǎ cǎ plutește pe apele unui fluviu imens, în vreme ce Eliade îl roagǎ sǎ nu se lase dus de curent ; el îi rǎspunde cǎ, “din moment ce sunt atins de nu știu ce rǎu fǎrǎ remediu”, ar fi mai bine sǎ disparǎ cît mai curînd și cǎ are “oroare sǎ moarǎ ca toatǎ lumea” ; trezindu-se din coșmarul sǎu thalassal, îi rǎmîne vie amintirea acestui fluviu “de o extraordinarǎ mǎreție, și care figura pentru mine moartea idealǎ”. ”
. Cioran naiv și sentimental - Ion Vartic - Ed. Biblioteca Apostrof, 2000, ISBN 973-9279-32-5 ; p. 335