Lucian Blaga

Lucian Blaga - poet, filosof român

Oprește trecerea! Știu că unde nu e moarte nu e nici iubire, dar, te rog, oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea!
Nu este un semn de autentic curaj în viață , când pentru a te pregăti pentru situații cari cer curaj, înveți din vreme să te duelezi. ("Din duhul eresului")
Absolutul este punctul indiferent al tuturor polurilor, dincolo de existență și inexistență, dincolo de real și ireal.
Amintirea e o seră a fericirilor trecute.
Copilăria este inima tuturor vârstelor.
Orice dogmă este o idee virtualmente înarmată cu toate mijloacele terorii.
Orice dogmă reprezintă pentru posibilitățile logice ale intelectului unam o antinomie (Dumnezeu e Unul si în același timp e Trei), dar orice dogmă mai cuprinde, prin înșiși termenii ce-i întrebuințează (Dumnezeu e o Ființă în trei Persoane), și o indicație precisă că logicul trebuie depășit și că antinomia e presupusă ca soluționată împotriva posibilităților noastre de înțelegere. În lumina acestui mediu postulat, antinomia cuprinsă în dogmă se schimbă, luând o înfățișare "de dincolo" care ne face să-i atribuim un înțeles, deși înțelesul ne scapă în întregime.(Trilogia Cunoașterii - Eonul Dogmatic)
Minciuna este vacanța adevărului.
Satan nu este ateist, el este antiteist pentru că crede în existența lui Dumnezeu, dar luptă împotriva Lui.
Moartea este umbra care dă plasticitate vieții.
E din neamul mare al licuricilor - omul: un vierme ce se transformă în lumină când iubește.
Paradoxul - strigătul imposibil pe care îl scoate inefabilul când îl împingi până la paroxism.
Poetul. Donator de sânge la spitalul cuvintelor.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit așa de mult să plângă și n-au putut.(Către Cititori)
Soarta e o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea mult în ea.
Tehnica reprezintă fantezia realității.
Cine nu cade nu se poate înălța.
Fanatismul strică chiar și celei mai bogate inteligențe.
Nu numai o mare durere îți poate tulbura fericirea, ci și o altă fericire.
E poate ca o datorie să vezi prezentul în culori mai negre decât e, de fapt; pentru ca din această vedere să izvorască o luptă mai hotărâtă spre mai bine.
De unde-și are raiul lumina? Știu: îl lumineaza iadul cu flăcările lui!
Este suficient ca, din când în când, câte un om genial să moară nebun ca, pentru câtva timp, normalitatea să nu mai fie deloc cotată la bursă.
A admira un gânditor nu înseamă a-i accepta și ideile ca atare.
Viața ne învață să cultivăm uitarea, ca o măsură de consolare a ființei.
De câte ori o putere nouă țâșnește în noi, ni se tulbură sufletul ca apa unei fântâni în care s-a desfundat un izvor nou.
Te poți împodobi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele.
După ce am descoperit că viața nu are nici un sens, nu ne rămâne altceva de făcut decât să-i dăm un sens.
Faptul că orice viață de pe pământ se termină prin moarte, nu dovedește că moartea este scopul vieții.
A citi memorii înseamnă a face o baie de cenușă. Și este un bun exercițiu de autoincinerare.
Masca pe care unii oameni și-o pun poate fi mai esențială și mai adecvată ființei decât fața pe care o au.
Cu cât oamenii îmbătrânesc, cu atât spiritul lor devine mai suplu, mai cald, dobândind o înfățisare mai organică. S-ar zice aproape că pentru spirit, timpul este o dimensiune a întineririi.
Un om nehotărât ajunge la fiecare pas pe pragul unei alternative, adică în situația de a vedea că este într-adevăr o ființă liberă. Un om hotarât este lipsit de acest neajuns.
Cea mai copleșitoare forță majoră sub presiunea căreia suntem uneori constrânși să lucrăm este propria noastră conștiință.
Adversarul care îți este o obsesie a devenit o parte din tine.
Să nu te cerți cu oamenii mai mult decât cu tine însuți.
A filosofa înseamnă a încerca să răspunzi cu mijloace supermature la întrebări pe care și le pun copiii.
Filosofice sunt acele gândiri care întemeiază oameni.
Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie.
Un simbol își are evidența sa. Un simbol care are nevoie de argumente nu e valabil.
Nimic nu e așa de tare ca trecutul. Pe acela nimeni și nimic nu-l poate schimba.
Orice om - singur - e așa de puțin, că nici nu-i poți zice om. Abia toți oamenii împreună fac un singur om. Oamenii nici nu sunt; este unul singur și acela suntem toți laolaltă.
Cinicul este un om care gândește la nivelul animalului din sine. Cinicul, oricât de spiritual ar fi, rămâne un sub-om.
Creația - a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună și a le turna într-o formă care să îmbrace o viață ce se diferențiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este ea - aceasta este puterea naturii și a artistului.
Geometria este știința care restaurează situația dinainte de creația lumii și încearcă să umple "golul", renunțând la oficiile materiei.
Inconștientul este partea genială din fiecare muritor.
Învățat e omul care nu termină niciodată de învățat.
Limba este intâiul mare poem al unui popor.
Matematica este o limbă și o știință.
Matematicianul este îmblânzitorul ce a domesticit infinitul.
Melancolia este o reducție la zero a capacității noastre înnăscute de a ne autoiluziona.
Pentru cei mai mulți oameni moartea este numai un pretext de dispariție; pentru foarte puțini moartea ține de textul vieții, ca un punct pe "i".
Realitatea e ruina unui basm.
Ești tânăr încă atâta timp cât admiri și în măsura în care admiri.
Valul este dorul mării de a săruta țărmul.
Viața - o plimbare spre somn.
În mine se mai vorbește și azi despre tine.
Dintre toate lucrurile, timpul ne dă cel mai mult de cugetat.
Lacul oglindește stelele pentru că vrea să fie cer.
Iubind, ne-ncredințăm că suntem.
Clipa ce vine este, prin faptul doar că bate mai târziu, oarecum inferioară clipei antecedente.
La o desăvârșită liniște și mulțumire sufletească ajunge de obicei numai mediocritatea, care se divinizează pe sine însăși.
E foarte probabil că pentru Dumnezeu un om înseamnă mai mult decât o galaxie.
Inteligența omenească nu e o misterioasă fabrică de adevăruri absolute. Ea este un factor important în sânul realității, un centru de activități spontane, un creator de ficțiuni, de mituri.
Inimile de piatră se încălzesc, dacă le lovește des, foarte des, ciocanul sorții.
Numai târându-te te poți ridica.
O vorbă de spirit, oricât de strălucitoare, își are și ea mormântul. În urechile prostului.
Nu ești mândru când te gândești că zeii, obișnuiți cu lumina și veșnicia, dacă s-ar coborî pe pământ, n-ar putea suporta greul acestei vieți, în vreme ce tu învingi și năzuiești spre culmi?
Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zece pan. E orb și e bătrân. Pleoapele-i sunt cremene, Zadarnic cearca-a mai clipi, căci ochii-i s-au închis ca melcii peste iarna.