Octavian Paler

Octavian Paler (n. 2 iulie 1926 — d. 7 mai 2007) a fost un scriitor, jurnalist și editorialist român, comentator al fenomenelor politice și culturale românești.

Operă

Apărarea lui Galilei (1978)

• A dansa pe vulcani nu e neapărat o dovadă de curaj.
• Cei cu adevărat curajoși vorbesc puțin despre curaj.
• Cel căruia îi e indiferent dacă va trăi nu are nevoie de curaj.
• Nu există experiență căreia să nu-i poți supraviețui dacă ai curajul să înfrunți viața.
• Fericiți cei ce dorm fără să se teamă de vise!
• Poate că acesta e singurul destin: ceea ce ținem minte.

--Alecu Madalin (discuție) 13 noiembrie 2014 13:00 (UTC)===Viața pe un peron (1981)===

• În funcție de ce se clădește pe ruinele unei închisori, se poate spune cât de necesar era ca ea să fie dărâmată.
• Așteptarea ne dă iluzia că facem ceva așteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puțin câte puțin.
• Nu există pustiu; ci doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
• Suferința, dacă nu găsim în ea un minimum de forță, ne cere să fim măcar decenți, să n-o exhibăm.
• Nu m-am priceput nici să călătoresc prin viață, nici să iau din ea doar peronul.
• Acesta e omul, domnilor. Rezistă la multe, dar câteodată îl doboară golul din jur.
• Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obține niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poți să lupți pentru tandrețe? Sau pentru duioșie? Cel mult poți să le aștepți.
• Să aștepți oricât. Să aștepți orice. Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.
• Amintește-ți că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Autoportret într-o oglindă spartă

• Cândva, mi-am zis că la bătrânețe mă voi feri de patru gafe. 1.) Nu mă voi plânge ca nu mai sunt tânar. 2.)Nu voi da sfaturi nimănui. 3.) Nu voi invoca mereu experiența mea. 4.) Și nu voi povesti de o sută de ori același lucru. De bine, de rău, primele trei le respect. Ce rost ar avea să mă plâng că nu mai sunt tânăr? N-aș face decât să îngreunez o situație și așa dificilă. Să dau sfaturi, n-am chef. Și nici n-are nimeni nevoie de ele. Iar despre experiența mea ce-aș putea spune? Poate, doar că viața a avut un sens câtă vreme n-am ținut să-i dau unul. În clipa în care am încercat s-o fac, mi-a sunat în urechi, ironică, vorba Eclesiastului despre deșertăciune. Ultima regulă era, însă o dovadă de superficialitate. N-am prevăzut că, într-o zi, aș putea suferi de un exces de memorie, cum suferă alții de un exces de suc gastric. Pe urmă, nu bănuiam, ceea ce știu azi, că trecutul nu e o arhivă, o magazie unde găsești și azi, și mâine, și poimâine aceleași lucruri, mai uzate, mai pline de praf, dar în fapt aceleași. Trecutul trăiește, e viu, ia parte la prezent, îl influențează și se schimbă în funcție de ceea ce ni se întâmplă. Unele amintiri scad în importanță, pălesc, altele, dimpotrivă, capătă înțelesuri noi la care nu ne-am gândit înainte. Devin, din fleacuri, momente esențiale. De aceea, azi, înțeleg că destinul se ascunde, deseori, în cea mai cenușie și insesizabilă banalitate.
• Cred că dragostea ne ridică în propriii noștri ochi. Și cât de mult ai vrea să fii așa cum te vede celălalt! Ai dori, și chiar încerci, să micșorezi distanța dintre ceea ce știi că ești în realitate și ceea ce intuiești că vede în tine cel pe care-l iubești.

Scrisori imaginare(1979)

• Astăzi știm că nu putem să facem nimic împotriva morții, dar că trebuie să facem totul în favoarea speranței.
• Am înțeles de mult că nu eludam moartea nevorbind despre ea și că nu iubim mai mult viața recunoscând numai sărbătorile ei.
• Există, poate, o clipă în viața fiecăruia când vede limpede că nu negația este rostul lui.
• A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasa din noi.
• Știind că vom muri, să găsim aici un argument pentru a iubi și mai mult viața.
• Poate, cei care au spus cel mai mult sunt cei care au suferit cel mai mult.
• În fond, cultura este sau ar trebui să fie o anumită formă de a iubi lumea și de a spera.
• DA BINE INTELES

Caminante. Jurnal(și contrajurnal)mexican. (1980)

• Omul a simțit todeauna nevoia să înalțe o credință în mijlocul întebărilor, un orgoliu în mijlocul greșelilor, și să le apere...
• Toate sunt întradevăr trecătoare.
• ...există înfrângeri care nu coboară ci înalță.
• ...există întrebări pe care ni le punem nu pentru a da un raspuns, ci pentru a auzi întrebarea.
• Începem să murim când nu mai avem puterea de a opta.

Atribuite

Mai mult decât de Dumnezeu, mă tem de absenţa lui Dumnezeu.

• Omul are iluzia că vorbește cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur.
• Dacă nu pot să fac istoria, o îndur...
• Nu m-am adaptat vreodată la viața Capitalei. Sunt conștient totuși ca nici la sat nu aș mai putea trăi.
• Existau anumite valori, tradiții și un anumit bun-simț al oamenilor pe care nu le-am mai regăsit în altă parte.
  • Octavian Paler, vorbind despre satul natal
• Sunt consternat că s-au găsit atâtea canalii care s-au repezit să facă averi nemărginite și să facă demagogie pe tema democrației la noi; sunt consternat că poporul român a îndurat și a consfințit asta.
• Detest politica și politicienii. Nu aș fi putut face niciodată politică.
• Mitologia este pentru mine un refugiu, un fel de fugă în istorie. Faptul că omul a ieșit din timpul mitologic și a intrat în timpul istoriei nu este în avantajul său. Eu sunt un reacționar.
• Sunt mai mult păgân decât creștin.
• Mașina de scris a devenit o prelungire a trupului meu. M-am dezobișnuit să scriu de mână. Nu concep să folosesc calculatorul. Progresul tehnic și științific este însoțit de regresii interioare.
• Iubesc încă viața.
• Sunt un singuratic. Am puțini prieteni. Sunt singur aici, între molii și cărți. Certitudinile mele sunt ca hainele roase de molii.
• Nu mi-am sărbătorit niciodată ziua de naștere. Ce pot să spun la 80 de ani? Iubesc încă viața. Singura mea satisfacție reală sunt dezamăgirile mele, asta înseamnă că am avut iluzii foarte mari.
• Mai mult decât de Dumnezeu, mă tem de absența lui Dumnezeu.
• Nu mă iau prea în serios, nu-mi dau prea multă importanță pentru că știu în ce țară trăiesc.
• Defectele mele sunt principala mea calitate.
• Pesimismul meu este modul meu de a nu accepta să judec normal o anormalitate.
• Eu îmi iubesc țara, dar din iubirea mea face parte și disperarea mea de a vedea ce trăim și cum trăim.
• După părerea mea, disperarea este de fapt, în adâncul ei, o altă formă de speranță.
• Unii se nasc bătrâni și unii devin bătrâni foarte repede. Iar unii, ca mine, nu se maturizează niciodată
• Nu pot să închid ușa și să nu mai știu ce se petrece în stradă, dincolo de ea.
• Domnule Gâdea, eu sunt un lup singuratic. Cu alte cuvinte, nu sunt afiliat niciunei haite. Și nici nu-mi doresc să mă afiliez în vreun fel. Eu am să-mi duc crucea mea de lup singuratic – e blestemul meu de solitar – până la capăt.
• Pentru mine România este o vasalitate, adică m-am născut român și n-am cum să ies din acest destin. Cu alte cuvinte o să-mi iubesc țara chiar dacă va fi condusă de canalii și lepădături și escroci. Nu mă interesează! Dar îmi păstrez unicul drept care mi-a rămas după iluzii, după dezamăgiri, după revoltă – ultimul meu refugiu e disprețul.
• Eu chiar cred în ce-am scris, că un om normal are într-adevăr o singură patrie. Restul sunt țări.
• Eu recunosc. Nu mai cred în nimic sau aproape în nimic. Mai cred într-o Românie personală – a mea – care nu știu dacă a existat vreodată și nu știu dacă va exista cândva, în viitor.
• Am trăit în comunism – nu mi-a plăcut. Trăiesc în capitalism, dacă ăsta e capitalismul care e la noi acuma și nu îmi place. Scor: 1–1 și din păcate viața mea se va sfârși pe această nulă.
• Eu îmi dau seama că lucrurile nu se vor îndrepta în cursul vieții mele.
• Mă tem de moarte pentru că nu cred în viața de apoi.
• Am crezut că reumatismul este un moft. Nu e ...

Legături externe

• octavianpaler.ro – site realizat in memoriam
• Citate Octavian Paler
• Citatepedia
• Octavian Paler - Citate.ro