Ovid S. Crohmălniceanu

Citate de Ovid S. Crohmălniceanu, de la Wikicitat
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Ovidiu S. Crohmălniceanu - critic literar

Despre Camil Petrescu[modificare]

„Eroii lui Camil Petrescu au văzut «jocul ielelor», sunt îndrăgostiți de ideea lucrurilor, duc în suflet nostalgia bolnavă a absolutului […].
Camil Petrescu își privește critic eroul, dar dilema în care s-a în-curcat Gelu Ruscanu îl chinuie și pe el. Autentica trăire intelectuală auto-rul o vede tocmai în această putere de a distinge lumea absolută a ideilor. Ea duce însă la ambiguități morale și la dezastre practice, constată cu mult simț realist Camil Petrescu. De aceea îl condamnă pe Ruscanu prin desfășurarea acțiunii, prin deznodământ, dar îl disculpă totodată prin spi-ritul în care-i prezintă drama […].
Se vede, așadar, că pentru Camil Petrescu problematica pe care o aborda în «Jocul Ielelor» și care, în treacăt fie spus, va forma motivul central, treizeci de ani mai târziu, al literaturii sartriene, rămânea deschisă. Scriitorul o va relua în celelalte piese.”

Despre Pompiliu Constantinescu[modificare]

„Deși socotește comentariul cărților o operă creatoare, fiindcă «reliefează valori pe o ecuație personală», practic, Pompiliu Constantinescu nu are ambiția să strălucească. El vrea să intre cât mai repede în problemă și să ne comunice o judecată precisă, solidă. Grija lui e înfățișarea cât se poate de exactă a cărții luate în discuție. De aceea preferă foiletonul care, în veacul nostru, a contribuit imens la emanciparea criticii de sisteme.“

Despre Maitreyi, de Mircea Eliade[modificare]

Textul, considerat de crictica de specialitate primul nostrum roman exotic, nu poate fi inteles in afara contextului spiritualitatii indiene si se remarca prin “descoperirea sufletului feminin indian, o adevarata terra incognita pentru un european”, dupa cum afirma Ovid S. Crohmalniceanu.