Immanuel Kant
Aspect
(Redirecționat de la Kant)
Această pagină conține citate din Immanuel Kant.
Citate
[modificare]- Tribunalul acesta pe care omul îl simte în el este conștiința.
- Fericirea e un ideal al imaginației, iar nu al rațiunii.
- Omul a fost făcut dintr-un lemn așa de noduros, încât e lucru îndoielnic că s-ar putea ciopli vreodată din el ceva absolut drept.
- O propoziție incorectă e neapărat falsă, dar o propoziție corectă nu e neapărat adevărată.
- Conceptele fără materie sunt vide.
- Nu se poate învăța filozofia, se poate doar învăța să filozofezi.
- Principiul finalității nu e constitutiv, ci regulator.
- Cel care e îndrăgostit cu pasiune devine inevitabil orb din cauza obiectului iubirii sale, deși în general își recapătă vederea la opt zile după căsătorie.
- Arta nu urmărește reprezentarea unui lucru frumos, ci frumoasa reprezentare a unui lucru.
- Religia fără conștiință morală nu e decât un cult superstițios.
- Omului obtuz îi lipsește spiritul, prostului înțelegerea.
- Natura se agită, numai omul face.
- Deținerea puterii corupe inevitabil rațiunea.
- Inteligența unui individ se măsoară în cantitatea de incertitudini pe care e capabil să le suporte.
- Două lucruri îmi umplu sufletul cu mereu nouă și crescândă admirație: cerul înstelat de deasupra mea și legea morală din mine.
- Îndrăznește să te folosești de mintea ta (lat.: sapere aude)
- Nu-mi dați sfaturi. Știu să greșesc și singur!
- Înțelepciunea este viață organizată.
- Cel ce se târăște ca un vierme, să nu se plângă dacă e strivit sub picioare.
- Știința este cunoaștere organizată.
- Elocința este un atribut al înțelepciunii însuflețită de sensibilitate.
- Nu trebuie să dăm crezare la tot ce spun oamenii, dar nici să credem că ei vorbesc absolut fără de vreun temei.
- Iluminarea este ieșirea omului din starea sa de imaturitate auto-impusă.
- Imaturitatea este incapacitatea de a-ți utiliza inteligența fără a fi ghidat de o altă inteligență.