Alexandru Paleologu

De la Wikicitat

Salt la: Navigare, căutare

Alexandru Paleologu, scriitor, diplomat şi om politic român.

[modifică] Bunul-simţ ca paradox

  • Prudenţa este arta de a controla riscul.

[modifică] Breviar pentru păstrarea clipelor

  • Farmecul existenţei este că nu te poţi baza pe nimic. Totuşi, cele mai importante lucruri în viaţa asta sunt, cred eu, cele pe care le-am decelat din trei spectacole regizate de Lucian Pintilie: iubirea, memoria (nu cea mecanică şi plictisitoare, ci aceea care îţi salvează conştiinţa, aşa cum mi-a salvat-o mie în puşcărie) şi umorul. Dacă te naşti cu ele e foarte bine; dacă nu, se pot învăţa, gândindu-te foarte mult la ele, reprezentându-le în diverse circumstanţe. Ceea ce salvează cele mai proaste şi ingrate împrejurări, ceea ce este esenţial, este totuşi iubirea. Iată concluzia, după o viaţă de om: nimic nu contează în afara iubirii care este din Dumnezeu şi este Dumnezeu.

[modifică] Despre lucrurile cu adevărat importante

  • Prostia este eternă şi invincibilă; e o hidră cu nenumărate capete care cresc la loc de câte ori le tai, de aceea trebuiesc tăiate mereu cu acizii inteligenţei, pentru a o ţine în şah; e tot ce se poate face contra ei.
  • Substanţa este ceea ce are consistenţă şi perenitate, dar nu ca un dat pur şi simplu, ci ca o creaţie perpetuă.
  • Moartea este un fenomen teribil, reprezentată pe plan individual, chit că e vorba de un milion de individualităţi sau de zeci de milioane de individualităţi.
  • Caragiale este însă un mare autor comic, adică un creator de comic monumental.
  • Ion Ghica este un scriitor extraordinar şi foarte înrudit cu Caragiale, dacă le analizăm spiritul şi stilul.
Unelte personale