Ioan Petru Culianu

Citate de Ioan Petru Culianu, de la Wikicitat

Ioan Petru Culianu - scriitor, filozof şi istoric al religiilor român.

[modifică] Păcatul împotriva Spiritului

• Nu există Putere bună. Dar există putere proastă. Există o putere care nu vede decât la doi paşi în faţa ei, neputincioasă a prevedea viitorul apropiat, prinsă în capcana propriei sale lipse de inteligenţă. Or, chiar în acest lucru există o consolare.
• Mizeria, în toată tristeţea ei, colcăie de viaţă ca o mlaştină. E departe de moarte... Lumea a treia are nenumăratele ei universuri, intersectate şi ele de mizerie, sau, paradoxal, de mare abundenţă. Drumurile ei sunt grele, dar nu duc automat în moarte... Singurul univers de proporţii mondiale care duce direct la moarte prin pietrificare, prin îngheţare, este universul comunist. El nu este capabil a-şi trancede în nici un fel condiţia de existenţă, care e falsificarea unor date de fapt. Dintre toate universurile prezente în perimetrul lumii... universul comunist e singurul care nu are viitor, fiindcă nu are viaţă. Efectul său este genocidul cultural. Cauza sa este păcatul împotriva Spiritului.
• Existenţialismul, acum, la distanţă de câteva zeci de ani, apare deplorabil. Şi începând nu de la numele mici, ca Sartre, dar chiar de la cele mai mari, ca Heidegger... Heidegger aparţine unei tradiţii filozofice care trece prin partea cea mai proastă a teologiei creştine - memento mori, meditaţia asupra morţii -, nu ţine de partea ce mai fascinantă a teologiei creştine, care e multiplicarea lumilor, explorarea posibilităţilor necunoscute ale lui Dumnezeu, în care omul n-are nici un rol important. A crede că eşti umanist numai pentru că te frămânţi asupra morţii unui om mi se pare o greşeală capitală.
• Şi în ştiinţă se spune că teoriile nu sunt acceptate pentru adevărul lor, ci pentru strategiile de a le face acceptate, pentru eleganţa lor estetică... Einstein era un scriitor bun şi numai de asta a devenit ce a devenit. Dacă demonstraţiile lui n-ar fi fost elegante estetic, colegii lui matematicieni n-ar fi fost convinşi. Şi nu era nici un motiv să fie convinşi, pentru că lucrurile de care vorbeşte Einstein sunt foarte ipotetice.
• Pentru mine Borges rămâne scriitorul cel mai important al secolului... Dar asta pentru că are curajul să utilizeze literatura în scopul unei dezbateri vitale şi profunde. Ceea ce filozofia ar fi trebuit să facă, dar nu poate din cauza lipsei de vitalitate la care este condamnată de Academie, de Universitate, de situaţia ei, precară astăzi.
• Securitatea ceauşistă a fost - ca şi Ceauşeştii, de altfel - o elită pe dos, satanică; concurează astăzi nu numai la premiul pentru cel mai bestial serviciu secret din lume, dar şi la acela mult râvnit de cel mai stupid serviciu de aşa-zisă inteligenţă din univers... Am avut zilele trecute dovada prostiei lor: în loc să fi dat o minimă dovadă de inteligenţă, răsturnându-l pe Ceauşescu nu acum zece ani, când ar fi trebuit, dar măcar acum două-trei luni, au preferat să piară împreună cu Führer-ul lor dement.
• Se poate afirma fără ezitare: România este pe primul loc în ce priveşte prostia Inteligenţei sale... Faptul că Securitatea a tolerat vreme de aproape douăzeci de ani nebunia patentă a lui Ceauşescu şi starea de necrezut a întregii ţări, devenită ruşinoasă Etiopie a Europei, arată nivelul ei de inteligenţă. Această maşină ruginită, care probabil absorbea aproape întregul venit naţional pentru a controla corespondenţa şi telefoanele unor persoane inofensive, pentru a organiza zece schimburi zilnice de pază şi cordoane de miliţieni de tot soiul la locuinţa vreunui paşnic dizident, se considera desigur satisfăcută cu privilegiile pe care le deţinea în statul ceauşist. Deşi oricine îşi putea da seama cât de mizerabile erau aceste sacrificii.
• Cu aceeaşi nomenclatură şi acelaşi stupid serviciu de inteligenţă, nu e de mirare că România păşeşte mai departe pe drumul larg deschis de ceauşism. Cu minţile negre de funingine, noii diabolici cretini care conduc Securitatea au orchestrat istorica „apărare Iliescu”, cu pitoreşti mineri înarmaţi cu bâte, lanţuri şi pistoale. Rezultatul: miliarde de dolari ajutoare din partea lumii civilizate au fost sistate... Nimeni nu trebuie să ne înveţe pe noi ce să facem. Aceste blestemate vorbe se aud de câte ori protestele lumii întregi ajung la urechile funcţionarului ceauşist, ale idiotului spălat la creier aflat într-o funcţie oarecare în România.
• Ce-i costă pe români această nepreţuită, unică posesiune cu care se vor mândri în vecii vecilor: cel mai imbecil serviciu de Inteligenţă din lume? Îi costă nu numai miliarde de dolari, mizerie de nedescris, foamete, frig şi SIDA; îi costă o adâncă ruşine în faţa întregii lumi, ruşinea de a fi răbdat şi de a răbda în continuare silnica dictatură a unui aparat de debili mintali care-şi bat joc nu numai de buna-credinţă a cetăţeanului de rând, ci şi de calitatea şi durata vieţii sale, de aspiraţiile sale, de credinţa că acei copii aduşi pe lume sub şfichiuri de harapnic vor avea un viitor mai bun, o ţară mai bună.
• Ce-i de făcut, deci când te trezeşti că ţara ta beneficiază de unicul privilegiu de a avea cel mai stupid serviciu de Inteligenţă din lume? Eu am repetat deja de multe ori, şi drept să spun nu m-a crezut nimeni, având în vedere că epistemologia românului e primitivă şi că el n-a priceput încă necesitatea acţiunii anarhice în ştiinţă pentru a stimula creativitatea, am repetat că unica soluţie a tuturor crizelor din România... ar fi să se dea foc întregii moşteniri a lui Ceauşescu şi să se pornească de la zero. Or, evident, ceea ce se face e tocmai pe dos: sunt păstrate pe poziţii toate vechile cadre (nu numai securiştii), sub pretextul că ei sunt singurii specialişti disponibili în sectoare-cheie. Dar, evident, aceşti „specialişti” sunt specialiştii falimentului Ceauşescu şi garanţii cei mai siguri ai... unui faliment catastrofal iminent. E de ajuns o brumă de inteligenţă (de un fel pe care nici un funcţionar ceauşist nu-l poate avea) pentru a-ţi da seama că România n-ar putea funcţiona firesc decât renunţând la astfel de specialişti şi dând toate funcţiile de răspundere pe mâna unor diletanţi care nu înţeleg toate acele principii nefaste cultivate de „specialişti”, în virtutea cărora ţara s-a scufundat în nămol şi va dispărea curând din orizontul Europei.
• Cu Ceauşescu limita admisibilă a literaturii era aşa-numitul procedeu Constantin Ţoiu: poţi spune ce pofteşti despre trecut, atâta vreme cât afirmi: „Iar apoi veni lumina!”... Puţini scriitori au reuşit să depăşească „procedeul Ţoiu”: Marin Preda în hidosul roman Cel mai iubit dintre pământeni, atât de prost încât până şi Constantin Noica l-a lăudat (despre Noica se ştia că opţiunile sale trebuie întotdeauna luate de-a-ndoaselea), Gabriela Adameşteanu în Dimineaţă pierdută şi, sistematic, Augustin Buzura în toate romanele sale.
• Pe la 1840, Marx şi Engles puneau bazele rasismului marxist... Engels stabilea o listă a popoarelor „revoluţionare” şi „reacţionare” din lume. Între cele din urmă se aflau cazuri disperate - ca de exemplu bascii şi sârbii - pe care Engels le propunea spre rezolvare cu toată seriozitatea... prin exterminare completă!
• Aceasta este, cred, o prejudecată de nezdruncinat care va marca încă secole de-a rândul atitudinea dominatoare a occidentalului faţă de popoarele neoccidentale: pe de o parte, el este pentru independenţa lor etc., pe de altă parte, e cuprins de oroare de îndată ce se gândeşte că indigenii n-ar putea trăi fără pastă de dinţi şi carte de credit Visa.