Ion Th. Grigore
Citate de Ion Th. Grigore, de la Wikicitat
Ion Th. Grigore - profesor emerit de matematică.
[modifică] Epigrame
[modifică] Fostului elev Nichita Stănescu
- Cînd el cu cifre cocheta,
- Nu l-am putut putut încuraja,
- Plecă atuncea pe alt drum
- Şi cîţi mă blestemă acum!
[modifică] Fostului elev Laurenţiu Ulici
- Nu ţi-am trimis un vers, că m-am temut
- Să nu refuzi (aşa-s eu, reţinut):
- Să fii la „litere” blajin cu mine,
- Precum am fost la „cifre” eu cu tine.
[modifică] Autoepitaf
(Banchetul din 12 februarie 1978 a avut loc la restaurantul Nord din apropierea Cimitirului Viişoara din Ploieşti)
- Avui ospăţul vizavi
- Şi-acum sînt îngropat aci,
- Că asta fuse voia sorţii:
- Pomana, înaintea morţii.
[modifică] Epigrame dedicate profesorului Grigore la a 70-a aniversare, de Ghiocel Constantinescu
[modifică] Înălţare
- Te-nalţi în dreapta sărbătoare
- Desprins de tot ce-i efemer,
- Nu mai trăieşti aşa-nălţare
- Decît cînd vei sui la cer.
[modifică] Precizare
- Cu...înălţarea staţi o leacă,
- Să nu fiu înţeles greşit:
- De-o fi şi-o fi să se petreacă
- La plus sau minus infinit.
[modifică] Prof. emerit Grigore şi generaţiile sale de elevi
- Etatea ,noi, contemporanii,
- Ne-o socotim, firesc, cu anii,
- El, meşter mare-n operaţii
- Şi-o numără în generaţii.
[modifică] Elevilor profesorului Ion Grigore
- Din operaţiile toate,
- Ce-au fost pe vremuri învăţate
- Le-a stat, ne-o spune-aniversarea,
- La suflet numai... „Adunarea”.
[modifică] Gînduri ale foştilor elevi despre Profesorul Grigore
[modifică] Basarab Nicolescu (promoţia 1960, membru de onoare al Academiei Române)
Geniul creator al Profesorului Ion Grigore s-a manifestat prin descoperirea unui important număr de talentaţi elevi de-a lungul anilor, prin transmiterea unui mesaj inteligibil adresat tuturor, de la cei mai modeşti pînă la cei mai străluciţi elevi ai săi, prin îmbinarea subtilă a spiritului de autoritate şi a apropierii umane, a unui inepuizabil entuziasm şi a spiritului de rigoare, a competenţei şi a unei necurmate curiozităţi şi deschideri intelectuale.
[modifică] Nichita Stănescu (promoţia 1952)
Spiritul profund ştiinţific al profesorului Grigore, sistema lui de gîndire care aminteşte de Poincaré în modul fineţii expunerii unei teze sau unei idei, întotdeauna este însoţit de un humor cu totul şi cu totul deosebit, aş spune tipic ploieştean, dar un humor care provine nu din capacitatea de a face bancuri, din invenţia lexicală propriu-zisă, ci din capacitatea de a observa realul, un humor cu care l-am putea caracteriza şi pe concetăţeanul nostru Caragiale, al cărui humor nu provenea din jocul de cuvinte, din calambur sau din tipul de veselie conţinută în interior, ci din contemplarea cu mirare a realului în aspectele lui absurde.
.......
Deşi manifestată în mod sporadic, activitatea literară a profesorului nostru are o natură strălucită şi, aş spune-o, ca fiind un „violon d'Ingres” a matematicianului. De ce? Ca şi strălucitul său înaintaş Ion Barbu, şi Grigore s-a preocupat de latura estetică, mai puţin angajat decît Ion Barbu, evident şi cu precădere în zona ironiei. Dar poezia de tip ironic a profesorului, ca şi epigrama sa au caracterul paradoxului matematic, fapt care încîntă profund spiritul şi chiar regret sincer, ca profesionist al zonei literare, că profesorul nu a fost mai consecvent în această dimensiune a sa care ne bucură pe noi toţi, cititorii săi.
[modifică] Eugen Simion (promoţia 1952, fost preşedinte al Academiei române)
....E o evoluţie curioasă, o apropiere între matematică şi literatură care totuşi nu este nouă, nu este o întîmplare că spiritul matematic se întîlneşte cu spiritul poetic. Sînt iluştri înaintaşi şi mie mi se pare că un poet este şi puţin matematician. Mi-amintesc de o comparaţie de care am fost foarte fericit cînd am descoperit-o şi pe care am folosit-o într-un comentariu despre un alt ploieştean, care era mai jos la catalog şi care se chema Stănescu Nichita, acel ploieştean. Comentariul era despre poezia lui şi anume ziceam: între spiritul matematic şi spiritul poetic este o apropiere foarte mare. Mai mare decît bănuim noi, pentru că amîndouă operează cu două abstracţiuni - unul foloseşte ecuaţia, care este încercarea de a formaliza universul, de a-l pune într-o formulă; în acelaşi timp poetul foloseşte metafora, care este o altă ecuaţie şi anume este, cum spunea Victor Hugo, lumea închisă într-o formulă, universul redus la o abstracţiune frumoasă. Iată, deci, de ce evoluţia profesorului Ion Grigore spre poezie este o evoluţie, ca să spun aşa, firească.
[modifică] Andrei Chirică (promoţia 1956, fost ministru al comunicaţiilor)
Am fost trei ani, până la terminarea liceului, responsabilul din partea elevilor al acestui cerc şi ştiu cu câtă pasiune şi dăruire conducea profesorul Grigore activitatea acestui cerc. Au urmat şi primele rezultate . În acei ani s-au iniţat Olimpiadele de matematică, cu faze orăşeneşti, regionale şi naţionale, care reprezentau confruntarea cu alte licee, cu alte şcoli . La aceste Olimpiade, dar mai ales la cele care au urmat, la seriile următoare s-a văzut succesul „Şcolii de matematică”, îi putem spune aşa cu siguranţă, create de profesorul Ion Grigore, şi care i-a adus recunoaşterea la nivel naţional.
[modifică] Ioan Tomescu (promoţia 1960, membru al Academiei române)
Profesorul Ion Grigore a fost, cum ar zice Dan Barbilian, „omul providenţial al generaţiei mele”. Un profesor de excepţie, cu vocaţie pentru profesiunea de dascăl. Exigent faţă de sine şi faţă de elevi, intra în clasă odată cu sunatul clopoţelului. Explica cu claritate, nu ocolea problemele dificile şi nu considera munca suplimentară cu elevii o corvoadă.
(Ca epigramist) s-a luptat cu moravurile şi năravurile. Era sclipitor şi în catrene şi în demersul didactic. În clasă punea întrebarea şi aştepta. Întrebarea nu era de rutină. Se făcea linişte, elevul era lăsat să gîndească. La sfîrşit o vorbă de duh a profesorului descreţea frunţile.Am întîlnit o atmosferă asemănătoare, mai tîrziu, la profesorul Moisil.
