Nichita Stănescu

Nichita Stănescu - poet şi eseist român.

Cu inima-n silabe.
Frig din exces de căldură! Frică. Ca şi cum ai ţine lipit de suflet un melc scârbos care fără să fii tu e totuşi tu. Spaimă. Ca şi cum ai fugi de ceea ce ţi-e silă, în interiorul silei. Departe de tine, în propriul tău lăuntru, Tu cu alte ziduri. (Respirări, 1982)
Mă doare surd, mă taie versul, cum simţi nevoia să te pişi. (Ars Poetica)
Numai viaţa mea va muri pentru mine-ntr-adevăr, cândva. Numai iarba ştie gustul pamântului. Numai sângelui meu îi e dor de inima mea cand o părăseşte. (Trist cântec de dragoste, vol. Dreptul la Timp, 1965)
Nu ne putem trage de şireturi, fiindcă eu mă port desculţ.
Perfecţiunea nu atrage atenţia.
Poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personala.
Poetul nu are biografie: biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreaţă sau mai puţin măreaţă.
Sfânt în om este sentimentul. El este în om şi în afara lui în acelaşi timp. Sentimentul este hrana cu care el satură foamea secundelor pe care le are de trăit. Este un fel de nutreţ interior pentru un cal încă şi mai interior. Un fel de gură locuind în centrul unei pâini. Un ierbivor interior ierbii.(Ce este omul pentru marţieni?)
Una din pricinile pentru care marile idei sunt amorale este aceea că nu se indică starea de spirit a celui care le-a gândit. (Respirări, 1982)