Paul Lampert

Citate de Paul Lampert, de la Wikicitat

Paul Louis Lampert - eseist român de origine alsaciană.

• Binele este ca pantoful Cenuşăresei: cuiva i se potriveşte, altcuiva nu.

• Blândeţea vine cu vârsta. Acreala, tot cu vârsta. Vârsta este un revelator în camera obscură a timpului.

• Când au intrat în casă nouă, toţi le-au urat mirilor «Casă de piatră!» Doar bunicul le-a spus: «O casă mai trebuie clădită şi după aceea!»

• Când n-ai un singur talent, trebuie să te mulţumeşti cu mai multe.

• Ca să vezi bine, trebuie să deschizi ochii. Ca să vezi şi mai bine, trebuie să-i inchizi.

• Ce nu facem la timp, face timpul în locul nostru.

• Cine îşi amână proiectele le poartă - încet, dar sigur - spre azilul de idei.

• Cuvântul care dezbracă o femeie este de o mie de ori mai vinovat decât mâna.

• De câte ori te-am căutat, de-atâtea ori te-am găsit, fără să te regăsesc niciodată, iubirea mea de-a pururi dragă.

• De familie eşti legat prin ce-ţi dă. De lume, prin ce-i dai.

• Despre revoluţii, ca şi despre vinuri, nu se pot formula judecăţi de valoare decât după trezire.

• Dintre două rele, răul cel mai mic este răul cert.

• Dragostea este un teritoriu enorm. Sufletele mici nu-l pot păstra.

• Femeia are ceva din forţa şi misterul electricităţii: conduce fără a fi văzută.

• Fericirea în dragoste este cea mai simplă ecuaţie: sunt suficiente două elemente. Mai multe strică.

• Fidelitatea, potrivit unor sondaje de opinie strict confidenţiale, este contul secret al ocaziilor ratate.

• Genul slab este, indiferent de gen, genul sclav.

• Greşelile mici sunt individuale. Greşelile mari sunt comune.

• În dragoste, ca şi la bucătărie, ingredientele cele mai savante nu fac două parale dacă focul nu este bine încins.

• În junglă, numai leul moare de bătrâneţe. Celelalte animale mor mâncate de leu.

• Între anumite limite, oscilaţiile sunt permise şi chiar necesare: este legea pendulului.

• În vocabularul inimii nu există cuvântul sacrificiu.

• Iubito, s-a dus dragostea, am rămas singuri, acum, singuri de tot: noi doi.

• Locurile pe unde trecem devin filialele noastre.

• Măsura depărtării nu este kilometrul, ci dorul.

• Nu avem dreptul să-i facem nefericiţi pe cei pe care nu-i putem face fericiţi.

• Numai la şcoală numărătoarea începe cu 1. În viaţă începe cu 2.

• Nu poţi strânge în braţe toată lumea. În braţe poţi strânge un singur om. Dar când acela e omul iubit, strângi în braţe toată lumea.

• Obiectele din casa copilăriei se prefac, cu timpul, în icoane.

• O ceartă se stinge când părţile cad de acord că nu sunt de acord.

• O floare, la despărţire, se prăvăleşte cu zgomot de bolovan în prăpastia dragostei.

• Plictiseala este sancţiunea pentru delictul de inutilitate.

• Proprietatea de a iubi nu conferă drepturi de proprietar.

• Şcoala are rostul să te ridice undeva de unde să-ţi fie ruşine să mai cobori.

• Şcoala femeilor nu dă diplome de absolvire. Titlul de cursant ajunge.

• Şi cuvintele au teritorii. Graniţa cuvântului confesiune este decenţa.

• Toţi oamenii sunt la fel. Dar când ne legăm viaţa de cineva, acela este Dumnezeu.

• Ulise a iubit muzica. De aceea, când a trecut pe lânga sirene, a cerut să fie legat.

• Un bărbat nu poate fi niciodată «în legitimă apărare» în faţa unei femei.

• Unii, spre a descoperi o dragoste nouă, inventează femei.

• Un picior de femeie, înalt si suplu, este ca o vorbă de spirit.