Alexandru Vlahuță

Citate de Alexandru Vlahuță, de la Wikicitat
Salt la: navigare, căutare
Alexandru Vlahuță
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre:

Alexandru Vlahuță, scriitor român.

  • Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei.
  • Adevărul așteaptă. Numai minciuna e grăbită.
  • Nu tuturora li-i dat să zboare, dar câți nu știu să se târască!
  • Câtă vreme stă între două suflete o minciună, de o iubire adevarată, întreagă, nu poate fi vorba.
  • În muncă e sănătatea, cinstea, puterea și farmecul vieții.
  • Cei răi pot avea noroc. Numai cei buni pot fi fericiți. Norocul? De când alergi după el, ți-l făceai singur.

... vorbind despre Barbu Ștefănescu Delavrancea:

  • 34 de ani. Înalt, puțin adus de spate; singurul dintre literații noștri care are în adevăr «un cap de artist». Natura i-a dat cu amândouă mâinile toate talentele cari pot împodobi viața unui om. Delavrancea putea fi pictor mare, muzicant mare, cum e scriitor și orator mare. Temperament aprins, inimă largă, de o sensibilitate aproape maladivă, suflet generos și entuziast, întotdeauna mi-a făcut impresia unui erou pe care nimic n-ar putea să-l îngenunche.
  • Are un cult, o adevărată evlavie, pentru popor, și nimeni n-a înțeles mai bine ca el sufletul și adâncimea cântecelor și legendelor bătrânești. În toate articolele lui politice se recunoaște de la primele rânduri ștampila artistului, tăietura de frază a literatului cult, stăpân pe gândul și cuvântul lui. De la cea mai fină ironie, până la cea mai violentă francheță de expresii. Delavrancea își plimbă degetele pe claviatura limbii cu o agilitate de adevărat maestru. Stilul lui e variat, impetuos și încărcat de imagini ca însăși viața noastră, pe care Delavrancea a știut s-o observe și s-o zugrăvească cu o neîntrecută putere de sugestie în frumoasele și nepieritoarele lui opere (...).
  • Ridicat de jos, din gloata vânjoasă a muncii și-a îndurării tăcute, de care nici măcar o generație de surtucari nu-l desparte, crescut în nevoi, lipsit adesea până și de jocurile și de bucuriile obișnuite ale copilăriei. Delavrancea e firea cea mai aleasă și mai aristocratică ce se poate închipui. Un aristocrat, în înțelesul bun, larg și simpatic al cuvântului. În gesturile lui, în trancheța lui, în gândire, în vorbă, ca și-n viață, e o distincție nobilă - de o fermecătoare nobleță. Ai zice că retrăiește în el cel mai rafinat suflet atenian din zilele lui Pericles. Artist în tot ce face. Cu adevărat natură ritmică.