Aurel Martin

Citate de Aurel Martin, de la Wikicitat
Jump to navigation Jump to search
  • Aurel Martin despre Barbu Ștefănescu Delavrancea:
„Temperament tumultuos, neliniștit, înzestrat cu o sensibilitate deosebit de receptivă la aspectul dureros al existenței și, deopotrivă, la vibrațiile diafane ale sufletului uman, Delavrancea și-a clădit întreaga operă pe opoziția aceasta contrastantă, exploatându-i cu finețe și cu putere valențele, potrivit unei viziune care reunea o exactă percepție a adevărurilor sociale și a naturii mișcărilor psihologice. Narațiunile sale stau dovadă stăruitoare a acestei duble tendințe. O nuvelă (de debut) ca Sultănica (1883) e, în același timp, un omagiu adus ideii de puritate și de naivitate feciorelnică, întruchipate în imaginea eroinei titulare, dar și, prin destinul tragil al acesteia și prin reliefarea, în antiteză, a insului lipsit de simțământul răspunderii etice, o tentativă de creionare a unuia dintre exponenții sociali ai ideii de rău. Disocierea făcută aici revine ca leitmotiv în întreaga proză a lui Delavrancea (...). Exprimându-și și programatic «cultul celor mici», adică al omului anonim, împins la periferia societății, incapabil să se acomodeze oricăror împrejurări, rezistând la ceea ce numim azi înstrăinare, el zugrăvește cu nedisimulată înțelegere drama inadaptatului în Paraziții, Trubadurul, Memoriile unui trubadur, Bursierul, Domnul Vucea, Liniște, Iancu Moroi, pentru ca să recurgă, în schimb, în aceleași texte, ca și în altele (Hagi-Tudose), la culori violente menite a-i transcrie dezamăgirea, disprețul, protestul, inaderența când în raza observației intră moravuri și tipologii condamnabile prin esența lor dezumanizantă“.
„Indiferent de conflictul particular, eroul care domină pregnant și nestânjenit întreaga trilogie e neîncetat Ștefan cel Mare. Față de personalitatea acestuia se definesc, în fond, și Ștefăniță și Petru Rareș. Prezența lui e vie în memoria contemporanilor și a urmașilor. Unii îl divinizează, alții se zvârcolesc să scape de sub supremația lui morală sau politică. Dar toți, prieteni sau dușmani, îl respectă (sau se tem de el), recunoscându-i inteligența, vitejia, puterea și simțul de echitate.
Fără îndoială, punctele de plecare ale dramaturgului în conturarea eroului său au fost, în mare, tradiția populară și celebrul portret lăsat de Grigore Ureche în Letopisețul Țării Moldovei. Fizionomia lui Ștefan întrunește însă acum o strălucire alimentată de viziunea pe care Delavrancea o avea despre făuritorii istoriei noastre și despre aceia care apăsaseră, în trecutul eroic, fruntariile patriei. Reprezentându-și imaginea gloriosului înaintaș, el nu-i mai descoperă simple trăsături disperate, legendare, morale sau fizice, așezate pe același plan, ci profilul complex al militantului patriot. Expresia tipică a conducătorului legat, prin toate fibrele ființei sale, de interesele vitale ale poporului său. Replica prin care postulează că nu poate «desparte ce e al lui de ce e al țării» e, în sensul acesta, cheia de boltă a propriului său caracter. Patriotismul, și nu mândria naivă a senilului ce nu vrea să se prăpădească, îi stăpânește mintea și inima. Furat de intenții encomiastice, în spirit romantic, Delavrancea l-ar fi putut concepe pe Ștefan ca structură unidimensională. Dramaturgul și-a înțeles însă personajul mai puțin linear. Neocolind adevăruri sufletești ce țin de etate, de situație socială, de experiență, de temperament, de natura raporturilor cu semenii etc., el a portretizat un om prin definiție complex, pragmatic chiar, interesat să-și pună la punct înainte de obștescul sfârșit până și probleme de ordin personal (lui Rareș și Oanei le dă să înțeleagă că-i sunt fii, își comandă piatra pentru mormânt etc.)“.
  • Aurel Martin despre George Coșbuc:
„Prin George Coșbuc, poezia românească se îmbogățește cu noi sectoare tematice, lirismul se obiectivează, devenind, după expresia lui Călinescu , reprezentabil, formele de expresie cultivate se înmulțesc în chip substanțial, orchestrația prozodică, întemeiată pe alternări de ritmuri și eufonii, cunoaște un maestru inegalat. Poet al soarelui, al verii, al energiilor nesecate, al nădejdilor, mâniilor și bucuria colectivii, păstrând necontenit în memorie imaginea ținuturilor natale, militant pentru ridicarea prin cultură a celor mulți, suflet în sufletul neamului său, George Coșbuc înscrie în istoria literaturii noastre unul din capitolele cele mai luminoase.“