Sari la conținut

Epistemologie

Citate de Epistemologie, de la Wikicitat

Această pagină conține citate despre Epistemologie.


  • Cum de un savant capabil din științele naturii se ocupă cu epistemologia? Nu există muncă mai valoroasă care trebuie depusă în acest domeniu? Asta mă intreabă mulți dintre colegii mei, și aceeași întrebare simt că și-o pun mulți altii. Dar nu pot împărtăși acest sentiment. Când mă gândesc la cei mai capabili studenți pe care i-am întâlnit în cadreul carierei mele de profesor - adică cei care se disting prin independența judecății lor, nu prin promptitudine, - pot afirma că au avut un interes viu pentru epistemologie. Au început bucuroși discuții despre scopurile și metodele științei, și au arătat în mod inechivoc, prin argumentarea tenace a opiniilor lor, că subiectul li se părea important.