Sari la conținut

Ion Luca Caragiale

Citate de Ion Luca Caragiale, de la Wikicitat
Wikipedia
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre:

Ion Luca Caragiale - dramaturg român

Atribuite

[modificare]
  • Simt enorm și văz monstruos. (Grand Hôtel „Victoria Română”)
  • Dacă vrei să cunoști un lucru, privește-l de aproape. Dacă vrei să-ți placă un lucru, privește-l de departe.
  • Proștii mor, dar prostia rămâne.
  • Toate mulțumirile trebuie plătite; înainte de a se căpăta, par destul de ieftine, în urmă, prea scumpe.
  • Creația:... a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună și a le turna într-o formă care să îmbrace o viață ce se diferențiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este ea - aceasta este puterea naturii și a artistului.
  • Opiniile sunt libere, dar nu și obligatorii.
  • Când ar fi să dau vreo povață unui tânăr, iată pe care i-aș da-o: Tinere să-ți faci patria scumpă și sfântă ca și mama! S-o iubești și s-o respecți din adâncul sufletului tău. de dragostea și de respectul tău pentru ea să nu faci vreodată reclamă și paradă. Ba, ai dreptul și datoria să urăști, să lovești, să sfarmi pe acei frați ai tăi ticăloși, care, în loc s-o iubească și s-o respecte ca pe o mamă, cuminte, onestă și severă, o curtează, o măgulesc și exaltează ca pe o bătrână cochetă nebună.
  • Celebru:...unul care începe să trăiască după ce a murit.
  • Un om nu trebuie să încerce decât ceea ce poate face.

Despre

[modificare]
  • „Iancu Luca Caragiale, / Vinde berea cu masură, / Face și literatură / Însă nu face parale.”
    • Dâmbovița, apă dulce... - Alexandru Predescu, Ed. Albatros, 1970

Despre Barbu Ștefănescu Delavrancea

[modificare]
„Apus de soare e o dramă în patru mari tablouri, a căror perfectă unitate se-ncheagă împrejurul tipului cardinal - Ștefan cel Mare. În ele sunt adunate și coordonate, gradat și armonic, toate elementele acelei prodigioase figuri istorice și a mândrei sale epoce de eroism; naiva bonomie de răzaș cuminte și sănătos; blândețea și omenia față cu cei ce-l ascultă și-l iubesc; dragostea lui de copii și de cei mici, ca a cocoșului împintenat pentru puii care ciugulesc în raza pazei lui; pietatea pentru dispăruții tovarăși de atâtea strălucite biruinți și de rare, dar groaznice înfrângeri; îndrăzneala lui față cu orice primejdie; încrederea în vitejia și pioșia lui de ostaș; mila lui de dreptate; voința aceea neîncovoiată nici la atingerea fierului aprins care-i arde carnea vie ... Iubit, venerat, adorat de toată lumea lui, afară de trei palide umbre, care se vor risipi la ultima lui strălucire ...
Pe urmă ... El, stăpânul tuturor, rob al creațiunii sale: domnia Moldovei! ... Îngenunchind el dinaintea aceluia ce de acuma are să fie domn, și, cu buzele care apropie o jumătate de veac au știut porunci fără umbră de-mpotrivire, sărutând mâna tânără pe care de-acu-încolo e chemată de soartă să poarte sabia Moldovei ...
Dar acel suprem Tatăl nostru în limba clasică în care bătrânul erou l-a-nvățat de mic copil! ... Și sabia lui, nedespărțita-i tovarășe, pe care - după ce a pus-o să-și îndeplinească ultima datorie, pedepsind pe cine a-ndrăznit a voi și a gândi altfel decât gândește și vrea domnul Moldovei - o părăsește meritatei odihne, odihne ce-l cheamă acuma și pe el: «Ți-ai împlinit menirea, ca și mine!». Și, înainte de a-și da sufletul, colosul, privind «fără frică moartea, pe care a-nfruntat-o de atâtea ori», rostește, făcându-și cruce, cuvântul cel mai sfânt ce l-a avut săpat în fundul sufletului: «Moldova!»
Și ... Soarele apune. Sunt toate patru tablourile, grupurile așa de logic și de simetric așezate, ținându-se fiecare figură în potrivită perspectivă ... Și totdeauna în față, aproape pe același plan, alături cu figura măreață a eroului, acea suavă arătare a copilei, Oana cea pe drept cuvânt iubită de el - tipul bunătății și cumințeniei, supunerii și devotamentului, adorând pe strălucitul ei binefăcător ca pe un sfânt ce este - seamănă cu un luceafăr mic, sclipind și el totdeauna împrejurul marelui astru“.