Ion Th. Grigore

Citate de Ion Th. Grigore, de la Wikicitat
Jump to navigation Jump to search

Ion Th. Grigore - profesor emerit de matematică.

Epigrame[modificare]

Fostului elev Nichita Stănescu[modificare]

Cînd el cu cifre cocheta,
Nu l-am putut putut încuraja,
Plecă atuncea pe alt drum
Și cîți mă blestemă acum!

Fostului elev Laurențiu Ulici[modificare]

Nu ți-am trimis un vers, că m-am temut
Să nu refuzi (așa-s eu, reținut):
Să fii la „litere” blajin cu mine,
Precum am fost la „cifre” eu cu tine.

Autoepitaf[modificare]

(Banchetul din 12 februarie 1978 a avut loc la restaurantul Nord din apropierea Cimitirului Viișoara din Ploiești)

Avui ospățul vizavi
Și-acum sînt îngropat aci,
Că asta fuse voia sorții:
Pomana, înaintea morții.

Epigrame dedicate profesorului Grigore la a 70-a aniversare, de Ghiocel Constantinescu[modificare]

Înălțare[modificare]

Te-nalți în dreapta sărbătoare
Desprins de tot ce-i efemer,
Nu mai trăiești așa-nălțare
Decît cînd vei sui la cer.

Precizare[modificare]

Cu...înălțarea stați o leacă,
Să nu fiu înțeles greșit:
De-o fi și-o fi să se petreacă
La plus sau minus infinit.

Prof. emerit Grigore și generațiile sale de elevi[modificare]

Etatea ,noi, contemporanii,
Ne-o socotim, firesc, cu anii,
El, meșter mare-n operații
Și-o numără în generații.

Elevilor profesorului Ion Grigore[modificare]

Din operațiile toate,
Ce-au fost pe vremuri învățate
Le-a stat, ne-o spune-aniversarea,
La suflet numai... „Adunarea”.

Gînduri ale foștilor elevi despre Profesorul Grigore[modificare]

Basarab Nicolescu (promoția 1960, membru de onoare al Academiei Române)[modificare]

Geniul creator al Profesorului Ion Grigore s-a manifestat prin descoperirea unui important număr de talentați elevi de-a lungul anilor, prin transmiterea unui mesaj inteligibil adresat tuturor, de la cei mai modești pînă la cei mai străluciți elevi ai săi, prin îmbinarea subtilă a spiritului de autoritate și a apropierii umane, a unui inepuizabil entuziasm și a spiritului de rigoare, a competenței și a unei necurmate curiozități și deschideri intelectuale.

Nichita Stănescu (promoția 1952)[modificare]

Spiritul profund științific al profesorului Grigore, sistema lui de gîndire care amintește de Poincaré în modul fineții expunerii unei teze sau unei idei, întotdeauna este însoțit de un humor cu totul și cu totul deosebit, aș spune tipic ploieștean, dar un humor care provine nu din capacitatea de a face bancuri, din invenția lexicală propriu-zisă, ci din capacitatea de a observa realul, un humor cu care l-am putea caracteriza și pe concetățeanul nostru Caragiale, al cărui humor nu provenea din jocul de cuvinte, din calambur sau din tipul de veselie conținută în interior, ci din contemplarea cu mirare a realului în aspectele lui absurde.
.......
Deși manifestată în mod sporadic, activitatea literară a profesorului nostru are o natură strălucită și, aș spune-o, ca fiind un „violon d'Ingres” a matematicianului. De ce? Ca și strălucitul său înaintaș Ion Barbu, și Grigore s-a preocupat de latura estetică, mai puțin angajat decît Ion Barbu, evident și cu precădere în zona ironiei. Dar poezia de tip ironic a profesorului, ca și epigrama sa au caracterul paradoxului matematic, fapt care încîntă profund spiritul și chiar regret sincer, ca profesionist al zonei literare, că profesorul nu a fost mai consecvent în această dimensiune a sa care ne bucură pe noi toți, cititorii săi.

Eugen Simion (promoția 1952, fost președinte al Academiei române)[modificare]

....E o evoluție curioasă, o apropiere între matematică și literatură care totuși nu este nouă, nu este o întîmplare că spiritul matematic se întîlnește cu spiritul poetic. Sînt iluștri înaintași și mie mi se pare că un poet este și puțin matematician. Mi-amintesc de o comparație de care am fost foarte fericit cînd am descoperit-o și pe care am folosit-o într-un comentariu despre un alt ploieștean, care era mai jos la catalog și care se chema Stănescu Nichita, acel ploieștean. Comentariul era despre poezia lui și anume ziceam: între spiritul matematic și spiritul poetic este o apropiere foarte mare. Mai mare decît bănuim noi, pentru că amîndouă operează cu două abstracțiuni - unul folosește ecuația, care este încercarea de a formaliza universul, de a-l pune într-o formulă; în același timp poetul folosește metafora, care este o altă ecuație și anume este, cum spunea Victor Hugo, lumea închisă într-o formulă, universul redus la o abstracțiune frumoasă. Iată, deci, de ce evoluția profesorului Ion Grigore spre poezie este o evoluție, ca să spun așa, firească.

Andrei Chirică (promoția 1956, fost ministru al comunicațiilor)[modificare]

Am fost trei ani, până la terminarea liceului, responsabilul din partea elevilor al acestui cerc și știu cu câtă pasiune și dăruire conducea profesorul Grigore activitatea acestui cerc. Au urmat și primele rezultate . În acei ani s-au inițat Olimpiadele de matematică, cu faze orășenești, regionale și naționale, care reprezentau confruntarea cu alte licee, cu alte școli . La aceste Olimpiade, dar mai ales la cele care au urmat, la seriile următoare s-a văzut succesul „Școlii de matematică”, îi putem spune așa cu siguranță, create de profesorul Ion Grigore, și care i-a adus recunoașterea la nivel național.

Ioan Tomescu (promoția 1960, membru al Academiei române)[modificare]

Profesorul Ion Grigore a fost, cum ar zice Dan Barbilian, „omul providențial al generației mele”. Un profesor de excepție, cu vocație pentru profesiunea de dascăl. Exigent față de sine și față de elevi, intra în clasă odată cu sunatul clopoțelului. Explica cu claritate, nu ocolea problemele dificile și nu considera munca suplimentară cu elevii o corvoadă.
(Ca epigramist) s-a luptat cu moravurile și năravurile. Era sclipitor și în catrene și în demersul didactic. În clasă punea întrebarea și aștepta. Întrebarea nu era de rutină. Se făcea liniște, elevul era lăsat să gîndească. La sfîrșit o vorbă de duh a profesorului descrețea frunțile.Am întîlnit o atmosferă asemănătoare, mai tîrziu, la profesorul Moisil.