Mihail Sadoveanu
Această pagină conține citate din Mihail Sadoveanu.
Citate
[modificare]
Despre Barbu Ștefănescu Delavrancea:
- „Admirația și dragostea mea pentru Delavrancea sunt vechi. Eram în clasa a treia gimnazială în Folticeni - sunt mulți ani de atuncea, nici nu vreau să mai număr - când, într-un mare proces la curtea cu juri, s-a anunțat că vine Delavrancea. O doamnă din lumea bună pusese arsenic în cafeaua soțului său. Soțul nu murise. Victimă a acelui zeu minor și legat la ochi de pe urma căruia suferim toți, doamna își alesese cel mai celebru avocat al timpului în penal. Îmi aduc aminte ce rumoare stârnise vestea și cum se pregătea târgul să vadă și să asculte pe un vorbitor așa de măiestrit și așa de patetic. Atunci l-am admirat întâia oară. A venit, a văzut și-a biruit. Pe urmă, tot în Folticeni l-am mai văzut, venind la prieteni ai săi în vacanțele verii, în tovărășia lui Vlahuță.
- Ne despărțeau douăzeci și doi de ani. Am ajuns însă cu timpul să mă apropii de el. Avea pentru mine un sentiment de frate mai mare, dispus să ocrotească și să sprijine în mine ceea ce era comun în noi - dragostea de trecut, de popor și de poezia populară. Glasul lui Delavrancea s-a ridicat întâi pentru mine când am fost propus - încă înainte de primul război mondial - membru corespondent al Academiei.
- În vremea războiului m-am apropiat și mai mult de el. Ne-am întâlnit în Iașii refugiului și-l vedeam zilnic la redacția gazetei România. Pentru noi toți cei care eram adunați în redacția României, Delavrancea era «nenea Barbu». Îl întâmpinasem cu bucurie cătră ceasul amiezii când venea să ne ceară ultimele vești de pe câmpul de război.
- Chiar din primele zile ale acestei tovărășii, în care el aducea un suflet încă tânăr, ne făgădui colaborarea: și se ținu de cuvânt. Ultimele lui vorbe scrise au apărut în coloanele României. Nu vă cer altă plată, băieți, mi-a zis el zâmbind, decât o pereche de bocanci pentru pribegia mea. Sfârșitul călătoriei lui însă nu era îndepărtat; și bocancii aceia au fost cei din urmă“.
