Sari la conținut

Octavian Goga

Citate de Octavian Goga, de la Wikicitat
Octavian Goga

Octavian Goga - poet român.

Fără sursă[modificare]

  • Așa mor visele pe rând... Și noi zâmbim și ne uităm departe... Și nu știe nimeni că venim de la îngropăciune.

Despre George Coșbuc[modificare]

  • Cântarea lui se desfășoară în imnul vast al naturii. Pe seama lui Coșbuc însă natura are o specială semnificare. Ea nu e cadrul pentru un sentiment subiectiv, decorul care se atașează propriei frământări a autorului. Ea trăiește pentru sine, imens laboratoriu de supremă orânduire, în care omul e un element subordonat slujind o țintă a ei, asemeni unei stânci, unui copac sau unui fulger care despică văzduhul. Nimic din egocentrismul maladiv al liricei moderne care în tremurul unei frunze nu vede decât radiațiunea unei dureri dinăuntru. Poezia lui Coșbuc e o harfă eoliană pe care natura cântă în dragă voie. E concepția omului de la țară, în intimitatea străveche cu cerul și pământul, de aceea pulsațiile vieții vii, multitudinea de senzații, panteismul estetic care se revarsă din aceste pagini pline de mișcare. Fiecare anotimp își desface bogățiile prodigioase ce se risipesc sub ochii noștri stropite cu pulbere de aur. E o încrucișare de forțe ascunse, un uriaș erotism al firii, o măreață învălmășeală de energii active, prin care omul apare ca un atom ce se pierde în infinit.
  • Astfel pe o claviatură largă cântecul naturii se împletește răsunător. Peisajele, icoane răzlețe, detalii intime se înșiră într-un caleidoscop pitoresc și delicat. Apropierea dintre om și natură îi face să se confunde, minunile ei se personifică și iau înfățișări de ființe rustice, calde, pline, rumene, comunicative.

Însemnări[1][modificare]

  • Nu e nici o mirare că în sufletul nostru își fac cuib adese, patimi josnice. Trăim doar și ne hrănim din pământul, care a înghițit trupul atâtor păcătoși. Cine știe, dacă în grâul din care s-a plămădit pâinea mea, n-a rătăcit un bob a cărui sevă se trage din țeasta unui criminal.
  • Fiecare dragoste moartă ne scrie o creață pe obraz. Așa se țese clipă de clipă rețeaua bătrâneții. Ce împletitură grozavă și crudă.... Mă gândesc, că privită cu o lupă enormă, masca noastră ar lua aspectul unui câmp pe care stau alături, înșiruite, cadavre lângă cadavre...
  • O pasiune e primejdioasă numai până în clipa când se lasă prinsă în cătușele artei. Din acest moment ea e o fiară domestică, pe care o supunem și o chinuim în dragă voie.

Surse[modificare]

  1. Publicat în revista Cele trei Crișuri, nr. 7-8, an. XXIV, iulie-august 1943, București