Pământul de sub tălpile ei

Citate de Pământul de sub tălpile ei, de la Wikicitat
Jump to navigation Jump to search

Pământul de sub tălpile ei (1999) de Salman Rushdie.

  • "Singurii oameni care percep întregul tablou sunt cei care ies afară din cadru."
    • Capitolul 2, "Melodii și tăceri"
  • "Între sine și celălalt, între vizionar și psihopat, între îndrăgostit și dragostea lui, între supralume și sublume, cade Umbra."
    • Capitolul 5, "Cântecul țapului"
  • "Concertul se terminase, lumea se împrăștia, dar eu rămăsesem înțepenit pe loc, făcînd fotografii. Pentru mine, lumea începuse să pârâie. Ormus și Vina discutau înflăcărat cu muzicienii care-și strângeau instrumentele și strigau la mașiniști să fie atenți la ceea ce fac. Îmi simțeam inima sfâșiată. În timp ce Ormus și Vina trăncănau cu muzicienii, mâinile și trupurile lor își vorbeau. Click, click. Voi doi, să știți că vă văd! Click. Cucu, bau! Voi știți ce fac eu? Mă lăsați să vă pândesc, asta faceți, chiar dacă v-am prins în flagrant, în mica mea cutie nemțească a tuturor minunilor? Nu vă mai pasă, asta-i? Acum puteți face totul pe față. Click. Și cum rămâne cu mine, Vina? Și eu am să cresc. El te-a așteptat. De ce să nu mă aștepți și tu pe mine? Vreau și eu să iau parte la numărul vostru."
    • Capitolul 6, "Dezorientări"
  • "Dezorientarea înseamnă pierderea Orientului. Întrebați pe orice navigator: estul, orientul, este reperul în navigație. Pierde orientul și ai să-ți pierzi orientarea, certitudinile, să-ți pierzi poate și viața. Unde era steaua pe care ai urmat-o până la această iesle? Ce-i drept e drept. Orientul orienteaza. Aceasta e versiunea oficială. Așa spune și limba, și cu limba n-ai voie să te iei în bețe."
    • Capitolul 6, "Dezorientări"
  • "Moartea înseamnă mai mult decât dragostea, sau nu-i așa. Arta înseamnă mai mult decât dragostea, sau nu-i așa. Dragostea înseamnă mai mult decât moartea și arta, sau nu. Acesta e subiectul. Acesta e subiectul. Acesta e."
    • Capitolul 7, "Mai mult decât iubirea"
  • "Fericirea e însă altceva. Fericirea e umană și nu divină, iar goana după fericire este ceea ce am putea numi dragoste. Această dragoste, dragostea pământeana, e un armistițiu încheiat cu metamorfozele, un acord temporar de a nu-ți schimba forma în timp ce te săruți sau stai mână-n mână cu persoana iubită. Dragostea e un cearșaf de plajă așternut peste nisipuri mișcătoare. Dragostea e o democrație intimă, o învoială care stăruie asupra reînnoirilor, dar te poti pomeni exclus peste noapte, oricâtă majoritate de voturi ai avea. E fragilă, e precară, dar e tot ce putem avea fără sa ne vindem sufletele unui partid sau altuia. E ceea ce putem avea rămânînd liberi. La așa ceva s-a gândit Vina Apsara când a vorbit despre iubire fără de încredere. Toate tratatele pot fi încălcate, toate promisiunile sfârșesc în minciună. Nu semna nimic, nu făgădui nimic. Procedeaza doar la o reconciliere provizorie, la o pace firavă. Dacă ai noroc, poate dura cinci zile; sau cincizeci de ani."
    • Capitolul 12, "Transformatorul"
  • "Ea e genul de revoluționară, nu de casnică. Ea va schimba lumea, nu scutecele."
    • Capitolul 12, "Transformatorul"
  • "Vina are acum douăzeci și șapte de ani și a învățat un lucru, anume că nimic nu rămâne neschimbat, nici măcar cinci minute - chiar și numele tău. Așa încât cererea aceasta pentru o zi fixă e ca un fel de născocire din cărțile cu povești, o învoială retro de pe vremea Cavalerilor Mesei Rotunde din Camelot. O înviere a dragostei cavalerești. El îi cere să-și ipotecheze viitorul, dar în viitor ea va fi din nou altcineva, se va mai schimba de douăsprezece ori, și nimeni nu poate aștepta ca eul tău necunoscut din viitor să fie handicapat de greșelile și făgăduințele din tinerețe. E ca și cum ai vinde luna de pe cer. Poți s-o vinzi, dacă găsești un cumpărător, dar numai un nebun s-ar aștepta să i-o și livrezi. Fă-i nenorocita de promisiune, iși spune ea și, după aceea, e caveat emptor. Cumpărătorul să-și facă griji."
    • Capitolul 12, "Transformatorul"
  • "Oamenii cu care împărtășești o poveste: aceștia sunt cei care te pot părăsi când ai naufragiat, când te îneci. Așa ne va părăsi Vina, într-o bună zi, pe amândoi."
    • Capitolul 13, "Pe insula plăcerilor"
  • "Am mai fost pe aici.

    Iată un elicopter care se rotește deasupra pământului plesnit. Iată femeia pe care o iubesc, strigându-mi prin ușa deschisa: Eu plec. Și eu îi strig: Eu nu pot pleca. Ce? Du-te. Te bag în mă-ta. Ce? Adio, Speranță.

    Așa vorbesc oamenii când nu spun ceea ce gândesc.

    Eu plec. (Vino cu mine, te rog, am nevoie de tine, nu pot să cred că nu vii cu mine.). Eu nu pot pleca. (Iubita mea, n-aș vrea să te scap din ochi niciodată, dar, fir-ar să fie, tu dai întruna în mine, știi? Vrei s-ăți arăt vânătăile? Ei uite că acum, pentru prima oară, nu te pun pe tine pe primul plan. O să vin și eu foarte curând, de astă dată poți să mă aștepți. Dacă mă vrei, așteaptă-mă. Da, într-adevăr, e o încercare. Poate că e, într-adevăr.) Ce? (Ticălosule, crezi că-ți merge să mă refuzi pe mine? Dumnezeule, Rai, nu te juca, nu acum, nu azi.) Pleacă! (Okay, nu ne jucăm. Te voi iubi pe vecie și dincolo de ea. Dar e vorba de munca mea. O să vin după tine cât de repede pot. Pleacă. Sosesc și eu într-o clipită. Te iubesc. Pleacă.)

    Te bag în mă-ta. (În primul rând eu n-am vrut să vii după mine în Mexic te bag în mă-ta și tu ai venit te bag în mă-ta cred că asta dovedește ceva da dar eu te-am rănit eram înnebunită n-am avut dreptate te bag în mă-ta și pe urmă tu m-ai ajutat te bag în mă-ta și asta chiar că m-a răscolit te bag în mă-ta așa că mi-am pus încrederea în tine chiar că mi-am pus încrederea în tine te bag în mă-ta pe urmă pământul s-a clătinat și tu m-ai părăsit te bag în mă-ta te-ai dus să-ți faci fotografiile tale puteam să și mor puteam să fiu făcută țăndări și să mor dar tu aveai treaba ta de făcut te bag în mă-ta și acuma nu vrei să vii cu mine te bag în mă-ta acum când mi-am dat și eu în sfârșit seama că am nevoie de tine te bag în mă-ta că te vreau te bag în mă-ta că poate te iubesc te bag în mă-ta Rai te iubesc în mă-ta. Te iubesc.)

    Ce? (Ce???)

    Adio, Speranță. (Adio pentru moment, netrebnicule, dar după asta nici că te mai las să-mi scapi. Data viitoare când o să ne întâlnim va fi începutul restului vieților noastre.)

    Ani de zile am repetat, în capul meu, noapre de noapte, dialogul acela strigat din ușa elicopterului și acum cred că, într-adevăr, asta a însemnat. Poate că acel adio a fost de fapt începutul unui bună!, un salut de întâmpinare care n-avea să fie împlinit niciodată. Așa sper. Așa sper. Chiar dacă e o explicație care face pierderea și mai grea și durerea mai de neîndurat."

    • Capitolul 15, "Sub tălpile ei"
  • "Fără să știe, portarul Shetty e un ecou al lui Platon. Bătrânul filozof îl face pe Fedru să spună cam așa ceva în primul discurs despre dragoste, din Banchetul: Zeii cinstesc zelul și vitejia eroică puse în slujba dragostei. Dar Orfeu... a fost trimis înapoi de la Hades cu dorința neîndeplinită, arătându-i-se o fantomă a femeii... pentru că l-au socotit laș... (care) nu se încumetă sa moară de dragul iubirii, așa cum a făcut Alcesta, ci născocește mijloace să intre în Hades fiind înca în viață."
    • Capitolul 16, "Vina Divina"
  • "În toate poveștile Antichității, sub felurite chipuri, se ajunge la un punct în care zeii nu-și mai împart viețile cu muritorii, pur și simplu mor, sau se ofilesc, sau se retrag. Ies din scenă și ne lasă singuri, să ne bâlbâim replicile."
    • Capitolul 18, "Dies irae"