„Un lucru trebuie înțeles foarte bine: Coșbuc este un poet al secolului XIX, mai mult, este ultimul lui exponent prin care criteriul fundamental al poeticului, versificația, se exprimă integral și definitiv; dar își și epuizează aproape, toate resursele, prin acest model clasicizant, am putea spune chiar alexandrin. Pe de altă parte, critica a interpretat mai mult materia acestei poezii (care, într-adevăr, este preponderent rustică) și deloc modurile ei de manifestare. Am arătat, astfel, că poetul realizează un fel de salon natural, în esență spiritual, al civilizației rurale, după cum, în altă ordine, rescrie cartea acesteia într-un registru de substituiri mitologice. Caută, cu alte cuvinte, corespondențe ale mitologiilor antice fie în basmele autohtone, cresuri, credințe populare etc., fie în înseși elementele naturalului. Într-o asemenea perspectivă, Coșbuc trebuie citit ca un poet livresc. Coșbuc este unul dintre poeții noștri foarte cultivați, un spirit subtil, de o rafinată suplețe intelectuală. Tot astfel, s-a insistat prea puțin asupra extraordinarei activități a traducătorului. Dacă poetul reprezintă, într-un fel, un capăt de serie, cu siguranță traducătorul este un întemeietor. Traducerile sale sunt o deschidere spre universalitate a limbajului poetic românesc. El probează ceva formidabil: de pildă, că Divina comedie poate fi scrisă-n limba română.“
