Christina Aguilera
Aspect
Christina Aguilera (n. 18 decembrie 1980) este o cântăreață de muzică pop americană, câștigătoare a mai multor premii Grammy.
- Adeseori cele mai aspre căi te duc către vârf.
- Cred că indiferent ce mărime sau formă are corpul tău, este important să să-l accepți. Corpul feminin este un lucru atât de frumos. Mi-aș dori ca mai multe femei să fie mândre de corpul lor și să nu mai insulte alte femei pentru că sunt mândre de al lor.
- Dacă eu povestesc ce fac în dormitor, atunci ce rost mai are ca ziariștii sa ma mai urmărească?
- Deci, unde se ține Festivalul de Film de la Cannes anul acesta?
- Divorțul părinților mei și vremurile grele din școală, toate acestea la un loc m-au modelat, m-au făcut să mă maturizez mai repede și mi-au dat imboldul să-mi realizez visurile, lucru care poate nu s-ar fi întâmplat altfel.
- E imposibil să te descoperi pe tine însuți într-o singură noapte.
- Este greu să te maturizezi în fața camerelor de luat vederi. Cu cât înaintezi în vârstă, înveți să-ți faci timp pentru tine, să te rupi de camerele de luat vederi, să reîntinerești și să fii fresh.
- Mă înțelegeam mult mai bine cu băieții decât cu fetele. Numai două fete au ajuns să vorbească cu mine. Mai târziu, am aflat că le spuneau prietenilor lor: "Dacă discuți cu ea, te ucid!" Este întotdeauna dificil să te descurci cu genul ăsta de probleme din timpul liceului.
- Orice fac e treaba mea. Nu e treaba mea să dădăcesc America.