Ioan Petru Culianu

Ioan Petru Culianu (n. 5 ianuarie 1950, Iași, RS România[*] – d. 21 mai 1991, Chicago[*], SUA), a fost un scriitor, filozof și istoric al religiilor române.

Citate

• Nu există putere bună. Dar există putere proastă. Există o putere care nu vede decât la doi pași în fața ei, neputincioasă a prevedea viitorul apropiat, prinsă în capcana propriei sale lipse de inteligență. Or, chiar în acest lucru există o consolare.
• Mizeria, în toată tristețea ei, colcăie de viață ca o mlaștină. E departe de moarte... Lumea a treia are nenumăratele ei universuri, intersectate și ele de mizerie, sau, paradoxal, de mare abundență. Drumurile ei sunt grele, dar nu duc automat în moarte... Singurul univers de proporții mondiale care duce direct la moarte prin pietrificare, prin înghețare, este universul comunist. El nu este capabil a-și trancede în nici un fel condiția de existență, care e falsificarea unor date de fapt. Dintre toate universurile prezente în perimetrul lumii... universul comunist e singurul care nu are viitor, fiindcă nu are viață. Efectul său este genocidul cultural. Cauza sa este păcatul împotriva Spiritului.
• Existențialismul, acum, la distanță de câteva zeci de ani, apare deplorabil. Și începând nu de la numele mici, ca Sartre, dar chiar de la cele mai mari, ca Heidegger... Heidegger aparține unei tradiții filozofice care trece prin partea cea mai proastă a teologiei creștine - memento mori, meditația asupra morții -, nu ține de partea ce mai fascinantă a teologiei creștine, care e multiplicarea lumilor, explorarea posibilităților necunoscute ale lui Dumnezeu, în care omul n-are nici un rol important. A crede că ești umanist numai pentru că te frămânți asupra morții unui om mi se pare o greșeală capitală.
• Și în știință se spune că teoriile nu sunt acceptate pentru adevărul lor, ci pentru strategiile de a le face acceptate, pentru eleganța lor estetică... Einstein era un scriitor bun și numai de asta a devenit ce a devenit. Dacă demonstrațiile lui n-ar fi fost elegante estetic, colegii lui matematicieni n-ar fi fost convinși. Și nu era nici un motiv să fie convinși, pentru că lucrurile de care vorbește Einstein sunt foarte ipotetice.
• Pentru mine Borges rămâne scriitorul cel mai important al secolului... Dar asta pentru că are curajul să utilizeze literatura în scopul unei dezbateri vitale și profunde. Ceea ce filozofia ar fi trebuit să facă, dar nu poate din cauza lipsei de vitalitate la care este condamnată de Academie, de Universitate, de situația ei, precară astăzi.
• Securitatea ceaușistă a fost - ca și Ceaușeștii, de altfel - o elită pe dos, satanică; concurează astăzi nu numai la premiul pentru cel mai bestial serviciu secret din lume, dar și la acela mult râvnit de cel mai stupid serviciu de așa-zisă inteligență din univers... Am avut zilele trecute dovada prostiei lor: în loc să fi dat o minimă dovadă de inteligență, răsturnându-l pe Ceaușescu nu acum zece ani, când ar fi trebuit, dar măcar acum două-trei luni, au preferat să piară împreună cu Führer-ul lor dement.
• Se poate afirma fără ezitare: România este pe primul loc în ce privește prostia Inteligenței sale... Faptul că Securitatea a tolerat vreme de aproape douăzeci de ani nebunia patentă a lui Ceaușescu și starea de necrezut a întregii țări, devenită rușinoasă Etiopie a Europei, arată nivelul ei de inteligență. Această mașină ruginită, care probabil absorbea aproape întregul venit național pentru a controla corespondența și telefoanele unor persoane inofensive, pentru a organiza zece schimburi zilnice de pază și cordoane de milițieni de tot soiul la locuința vreunui pașnic dizident, se considera desigur satisfăcută cu privilegiile pe care le deținea în statul ceaușist. Deși oricine își putea da seama cât de mizerabile erau aceste sacrificii.
• Cu aceeași nomenclatură și același stupid serviciu de inteligență, nu e de mirare că România pășește mai departe pe drumul larg deschis de ceaușism. Cu mințile negre de funingine, noii diabolici cretini care conduc Securitatea au orchestrat istorica „apărare Iliescu”, cu pitorești mineri înarmați cu bâte, lanțuri și pistoale. Rezultatul: miliarde de dolari ajutoare din partea lumii civilizate au fost sistate... Nimeni nu trebuie să ne învețe pe noi ce să facem. Aceste blestemate vorbe se aud de câte ori protestele lumii întregi ajung la urechile funcționarului ceaușist, ale idiotului spălat la creier aflat într-o funcție oarecare în România.
• Ce-i costă pe români această neprețuită, unică posesiune cu care se vor mândri în vecii vecilor: cel mai imbecil serviciu de Inteligență din lume? Îi costă nu numai miliarde de dolari, mizerie de nedescris, foamete, frig și SIDA; îi costă o adâncă rușine în fața întregii lumi, rușinea de a fi răbdat și de a răbda în continuare silnica dictatură a unui aparat de debili mintali care-și bat joc nu numai de buna-credință a cetățeanului de rând, ci și de calitatea și durata vieții sale, de aspirațiile sale, de credința că acei copii aduși pe lume sub șfichiuri de harapnic vor avea un viitor mai bun, o țară mai bună.
• Ce-i de făcut, deci când te trezești că țara ta beneficiază de unicul privilegiu de a avea cel mai stupid serviciu de Inteligență din lume? Eu am repetat deja de multe ori, și drept să spun nu m-a crezut nimeni, având în vedere că epistemologia românului e primitivă și că el n-a priceput încă necesitatea acțiunii anarhice în știință pentru a stimula creativitatea, am repetat că unica soluție a tuturor crizelor din România... ar fi să se dea foc întregii moșteniri a lui Ceaușescu și să se pornească de la zero. Or, evident, ceea ce se face e tocmai pe dos: sunt păstrate pe poziții toate vechile cadre (nu numai securiștii), sub pretextul că ei sunt singurii specialiști disponibili în sectoare-cheie. Dar, evident, acești „specialiști” sunt specialiștii falimentului Ceaușescu și garanții cei mai siguri ai... unui faliment catastrofal iminent. E de ajuns o brumă de inteligență (de un fel pe care nici un funcționar ceaușist nu-l poate avea) pentru a-ți da seama că România n-ar putea funcționa firesc decât renunțând la astfel de specialiști și dând toate funcțiile de răspundere pe mâna unor diletanți care nu înțeleg toate acele principii nefaste cultivate de „specialiști”, în virtutea cărora țara s-a scufundat în nămol și va dispărea curând din orizontul Europei.
• Cu Ceaușescu limita admisibilă a literaturii era așa-numitul procedeu Constantin Țoiu: poți spune ce poftești despre trecut, atâta vreme cât afirmi: „Iar apoi veni lumina!”... Puțini scriitori au reușit să depășească „procedeul Țoiu”: Marin Preda în hidosul roman Cel mai iubit dintre pământeni, atât de prost încât până și Constantin Noica l-a lăudat (despre Noica se știa că opțiunile sale trebuie întotdeauna luate de-a-ndoaselea), Gabriela Adameșteanu în Dimineață pierdută și, sistematic, Augustin Buzura în toate romanele sale.
• Pe la 1840, Marx și Engles puneau bazele rasismului marxist... Engels stabilea o listă a popoarelor „revoluționare” și „reacționare” din lume. Între cele din urmă se aflau cazuri disperate - ca de exemplu bascii și sârbii - pe care Engels le propunea spre rezolvare cu toată seriozitatea... prin exterminare completă!
• Aceasta este, cred, o prejudecată de nezdruncinat care va marca încă secole de-a rândul atitudinea dominatoare a occidentalului față de popoarele neoccidentale: pe de o parte, el este pentru independența lor etc., pe de altă parte, e cuprins de oroare de îndată ce se gândește că indigenii n-ar putea trăi fără pastă de dinți și carte de credit Visa.