Ioan Slavici

Citate de Ioan Slavici, de la Wikicitat
Sari la navigare Sari la căutare

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, Imperiul Austriac – d. 17 august 1925, Panciu, Putna, România) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.

Citate[modificare]

  • Pretutindeni, pe unde mă duceam, oamenii mă îmbrățisau cu dragoste, încât minune nu-i, dacă m’am pătruns îm curând cu gândul, că lumea e alcătuită din oameni, care mă iubesc și pe care am deci să-i iubesc și eu.
    • Lumea prin care am trecut, Atelierele grafice Socec & Co., București, 1930, p. 9
  • Omul numai trupește se naște, sufletește se plămădește potrivit cu împregiurările, în care-și petrece viața în timpul copilăriei și ’n al tinerețelor, și spre multe potrivite cu firea mea ași mai fi fost îndrumat, dac’ași mai fi putut să profit de bună-voința Doamnei Serb.
    • Lumea prin care am trecut, Atelierele grafice Socec & Co., București, 1930, p. 50

Despre Ioan Slavici[modificare]

  • Moartea izbăvi în 1925 opera de om. Dar opera este remarcabilă. Cu percepția justă numai când se aplică la viața țărănească, ea nu idealizează și nu tratează cazuri de izolare. Oamenii sunt dârzi, lacomi, întreprinzători, intriganți, cu părți bune și părți rele așa cu trebuie să fie o lume comună. Dacă ar fi avut mai multă capacitate de lucru, Slavici ar fi putut da o comedie umană a satului. Limba de obiceiu împiedicată și ridicul de neaoșe, atunci când tratează idei, e un instrument de observație excelent în mediul țărănesc.
    • George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941, p. 449
  • Slavici n’are nimic din spiritul de înfrumusețare a vieții rurale, atribuit mai târziu sămănătoriștilor. Țăranii lui, observați fără cea mai mică părtinire, după metodul de mai târziu al lui Rebreanu, sunt egoiști, avari, îndărătnici, dușmănoși și totdeodată iertători și buni, adică cu acel amestec de bine și de rău ce se află la oamenii adevărați.
    • George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941, p. 452
  • Ce a greșit Slavici e simplu de tot [...] a avut nenorocirea să nu poată, la bătrînețe, să zică altfel decît a zis la tinerețe și în floarea vîrstei.
    • Gala Galaction în ziarul Avântul, citat în Șerban Cioculescu, Istoria literaturii române III - Epoca marilor clasici, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973, p. 394
  • Se poate spune că Slavici creează la noi proza realistă, dându-ne întâile capodopere, între care primul nostru roman. Epoca fastă pentru creația literară a lui Slavici este aceea dintre 1875 și 1884, din jurul „Convorbirilor literare”, când îi apare și culegerea de Novele din popor (1881), prelungită până în 1894, când se tipărește în revista Vatra romanul (socotit la început de autor tot o nuvelă) Mara.
    • Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, Editura Paralela 45, Pitești, 2008, p. 444
  • La aproape un secol de la dispariția lui, Ioan Slavici rămîne, probabil, clasicul cel mai puțin cunoscut din literatura română modernă. În pofida faptului că edițiile din cele mai semnificative opere literare ale lui nu au lipsit și, chiar dacă a beneficiat și de monografii, Slavici rămîne mai departe prizonierul clișeelor și al unei restituiri critice dezechilibrate.

Legături externe[modificare]

Wikipedia
Wikipedia are un articol despre: